x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Korodi, susţinut de ecologişti

Korodi, susţinut de ecologişti

de Alexandru Nastase    |    12 Feb 2008   •   00:00
Korodi, susţinut de ecologişti

ROŞIA MONTANÅ ● Ministrul Mediului, în proces cu Gold Corporation
Două organizaţii ecologiste fac front comun alături de ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, în procesul care i-a fost intentat acestuia de compania Roşia Montană Gold Corporation. Alături de Korodi, RMGC l-a dat în judecată şi pe secretarul de stat din Ministerul Mediului, Silviu Stoica.


ROŞIA MONTANÅ ● Ministrul Mediului, în proces cu Gold Corporation
Două organizaţii ecologiste fac front comun alături de ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, în procesul care i-a fost intentat acestuia de compania Roşia Montană Gold Corporation. Alături de Korodi, RMGC l-a dat în judecată şi pe secretarul de stat din Ministerul Mediului, Silviu Stoica.


Cei doi au fost chemaţi în judecată de Roşia Montană Gold Corporation, compania fiind nemulţumită de decizia Ministerului Mediului de întrerupere a procedurii de autorizare a proiectului său minier. RMCG a acţionat în justiţie şi Ministerul Mediului. Acţiunea în instanţă a fost depusă săptămâna trecută, de avocaţii companiei, la Curtea de Apel Bucureşti. Organizaţiile nonguvernamentale Greenpeace şi Alburnus Maior, opozante ale proiectului minier propus la Roşia Montană, au decis să intervină în procesul intentat lui Korodi şi Stoica. Alături de cele două organizaţii ecologiste, şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, organizaţie care s-a ocupat de reprezentarea juridică a acestora, şi-a afirmat solidaritatea cu cei doi demnitari şi a anunţat că va interveni în proces. Cele trei organizaţii au comunicat decizia prin două documente. "Ca urmare a deciziei companiei RMGC de a da în judecată Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, dar şi personal pe ministrul Korodi şi pe secretarul de stat Stoica, Greenpeace va formula o cerere de intervenţie în cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti pentru a susţine decizia ministerului de a suspenda procedura de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul minier Roşia Montană", se precizează în comunicatul Greenpeace. La sfârşitul săptămânii trecute, Alburnus Maior şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu şi-au anunţat intenţia de a interveni în proces în sprijinul celor doi oficiali daţi în judecată în nume personal de compania minieră.


CERERI DE INTERVENŢIE. "Ambele organizaţii (AM şi CIDRM – n.r.) vor formula cereri de intervenţie în cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, intervenţii al căror scop este de a susţine decizia MMDD de a suspenda procedura de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul minier Roşia Montană", se arăta în documentul comun de sâmbătă al celor două ONG-uri. Interesul organizaţiilor de a interveni în cauză este unul "legitim şi justificat", prin aceea că, pe parcursul procedurii de obţinere a acordului de mediu de către RMGC, ambele organizaţii au promovat acţiuni în instanţă pentru suspendarea şi anularea certificatelor de urbanism obţinute de către RMGC şi, deci, vizând suspendarea şi încetarea procedurii de obţinere a acordului de mediu de către aceasta. Toate cele trei organizaţii s-au constituit drept părţi în procesele deschise la secţiile de contencios administrativ, în care atacau calitatea documentelor aduse de RMGC în scopul autorizării intenţiei sale de investiţii.


"ÎL APÅRÅM". "Intervenim în apărarea domnului ministru Korodi pentru că, până la urmă, noi am iniţiat demersurile juridice în baza cărora ministerul condus de domnia sa a decis suspendarea procedurii de autorizare a investiţiei miniere", a declarat pentru Mediafax un reprezentant al firmei Alburnus Maior. În opinia Greenpeace, introducerea în cauză a funcţionarilor publici Korodi Attila şi Silviu Stoica "nu are justificare legală şi reprezintă doar o intimidare personală ieftină", deoarece RMGC "nu poate susţine şi dovedi prejudiciul produs de decizia de suspendare a procedurii şi la repararea căruia aceştia sunt chemaţi prin introducerea în cauză". "Nu mă surprinde deloc decizia RMGC de a acţiona în instanţă atât Ministerul Mediului, cât şi pe mine personal. Am citit cu atenţie acţiunea care însoţeşte citaţia primită de la Curtea de Apel Bucureşti, fiindcă am fost interesat să văd dacă RMGC invocă, aşa cum a făcut-o în ultimele luni, etnia mea maghiară sau sume de sute de milioane de dolari drept cauze ale poziţiei MMDD în cazul Roşia Montană, însă aceste lucruri nu se regăsesc, de această dată, printre acuzaţiile companiei", a declarat ministrul Korodi săptămâna trecută, la momentul la care a aflat că a fost dat în judecată de RMGC. Potrivit acestuia, MMDD şi el personal au procedat "corect" atunci când au luat decizia de a suspenda procedura de autorizare a proiectului minier din Apuseni. "Mi-am asumat prerogativele de ministru în respectarea legii privind derularea acestei proceduri. Poziţia mea rămâne aceeaşi: toate companiile care desfăşoară activităţi poluatoare în România, indiferent că sunt mari sau mici, trebuie să respecte legea. Nu suntem aici în ţara nimănui, iar respectarea procedurilor şi a legilor de mediu nu este opţională pentru cei care vor să investească", a afirmat Korodi.


Atacuri

Ministrul Mediului a criticat compania minieră pentru conduita în ieşirile publice. "Pentru a-şi atinge scopurile, această companie a recurs şi la presiuni mediatice şi la afirmaţii pe care nu am auzit să şi le fi permis în Canada, de exemplu", a spus ministrul. Pe lângă acţiunea îndreptată către ministrul Korodi, RMGC l-a dat în judecată şi pe secretarul de stat Silviu Stoica, reprezentantul MMDD în Comitetul de Analiză Tehnică a proiectului minier propus de companie. Oficialii instituţiei cred că scopul acţiunii nu este unul financiar, ci mai degrabă obţinerea prin instanţă a unei decizii care să oblige Ministerul Mediului să reia procedura de autorizare.

×