x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Kronospan - Noua fabrică, demolată

Kronospan - Noua fabrică, demolată

de Jurnalul National    |    24 Oct 2007   •   00:00

Conducerea companiei Kronospan a anunţat ieri că a decis să demoleze noua fabrică de formaldehidă construită de platforma industrială din Sebeş, unitate care nu are autorizaţiile necesare de mediu şi de construcţie.

Conducerea companiei Kronospan a anunţat ieri că a decis să demoleze noua fabrică de formaldehidă construită de platforma industrială din Sebeş, unitate care nu are autorizaţiile necesare de mediu şi de construcţie.

Directorul de producţie al Kronospan Sebeş, Adrian Băcilă, a anunţat ieri, intr-o conferinţă de presă, că fabrica de formaldehidă va fi demolată şi utilajele vor fi conservate pănă ce compania va reuşi să obţină toate autorizaţiile necesare pentru reconstruirea ei. Băcilă a spus că in primă fază firma a atacat in instanţă recomandarea Gărzii Naţionale de Mediu de demolare a instalaţiei, motivăndu-şi acţiunea prin faptul că fabrica era in curs de autorizare.

DECIZIA AGA. Potrivit sursei citate, Adunarea Generală a Acţionarilor concernului Kronospan a decis zilele trecute ca noua fabrică, construită in proporţie de circa 90 la sută, să fie demolată, iar utilajele să fie conservate pe bucăţi pănă se va reuşi obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare. "S-a hotărăt ca această construcţie să fie demolată. Instalaţia in sine va fi pusă in conservare şi vom aştepta răspunsul autorităţilor de mediu pentru a obţine acordul de mediu in vederea obţinerii ulterioare a autorizaţiei de construire", a mai spus Băcilă.

10 MILIOANE DE EURO. Concernul Kronospan Sebeş intenţiona să deruleze in acest an o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro pe platforma proprie din Sebeş, judeţul Alba. Investiţia, derulată prin intermediul Kronochem Sebeş, vizează punerea in folosinţă a unei noi instalaţii de formaldehidă, menită să asigure cerinţele tot mai mari de răşini necesare pentru producţia proprie de plăci.

  • Mediafax

×
Subiecte în articol: verde!