x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator LA NOAPTE - Se trece la ora de iarnă

LA NOAPTE - Se trece la ora de iarnă

25 Oct 2008   •   00:00

Din această noapte, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Ca în fiecare an, în ultimul week-end al lunii octombrie, dife­renţa dintre ora României şi Timpul Universal sau Greenwich Mean Time (GMT) redevine de două ore.



Acest moment marchează trecerea la ora oficială de iarnă, ceea ce înseamnă că la noapte vom dormi mai mult cu o oră. Ceasurile vor fi date înapoi, ziua de mâine devenind cea mai lungă din an. Programul unităţilor economice, sociale şi culturale din întreaga ţară va rămâne neschimbat, însă, în ceea ce priveşte circulaţia feroviară, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00 (ora oficială de vară) vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare, după noua oră a Europei Orientale.

×
Subiecte în articol: observator