x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La Ocnele Mari ar putea fi creat cel mai mare lac sărat din Europa

La Ocnele Mari ar putea fi creat cel mai mare lac sărat din Europa

29 Iun 2009   •   00:00

Un comandament de urgenţă s-a reunit astăzi, la sediul Prefecturii Vâlcea, pentru a analiza strategiile privind prăbuşirea controlată a cavernei minei de sare de la Ocnele Mari.



'În câteva zile va începe prăbuşirea controlată a cavernei de saramură de la Ocnele Mari. Operaţiunea, unică în lume, va dura mai multe luni, iar când căderea tavanului cavernei se va încheia va rezulta cel mai mare lac sărat din Europa', a declarat profesorul universitar Florian Zamfirescu de la Facultatea de Geologie-Geodezie din cadrul Universităţii Bucureşti, cel care se ocupă de proiect.

Potrivit acestuia, există însă şi riscuri, scrie Agerpres.

'Milioanele de metri cubi de apă şi sare din cavernă s-ar putea revărsa peste oraşul Ocnele Mari. Deversările de saramură din 2001 şi 2004 au dus la distrugerea a zeci de gospodării din zonă. Dacă această operaţiune extrem de delicată ar da greş, urbea ar putea fi ştearsă de pe faţa pământului', susţine profesorul.

Complicata procedură tehnologică va fi executată de firma Flowtex. Deocamdată, firma execută foraje în Câmpul II de sonde.

Calotele care compun caverna vor fi prăbuşite una câte una, în jurul fiecăreia dintre ele fiind realizate foraje menite a le disloca.

Primarul din Ocnele Mari, Florin Iordache, a precizat că 'peste 16 hectare de teren din oraş sunt afectate de exploatările de sare'.

'Din zonă, până acum, au fost strămutate 123 de familii, iar alte 54 trebuie mutate obligatoriu. Zăcământul de sare care se află pe raza Ocnelor Mari este de nouă miliarde de tone. Numai 50 de tone de sare s-au exploatat din zăcământ în 2.000 de ani', a afirmat Iordache.

Dacă totul va decurge conform planului, la Ocnele Mari va rezulta cel mai mare lac sărat din Europa, cu o suprafaţă de 15 hectare. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator mari ocnele mari