x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La Tavernă - Regal Johnny Răducanu

La Tavernă - Regal Johnny Răducanu

22 Apr 2007   •   00:00
La Tavernă - Regal Johnny Răducanu

I se spune "Mr. Jazz of Romania", dar e prea puţin pentru a defini o personalitate de talia lui. Este vorba despre Johnny Răducanu, un artist complet, care astăzi va concerta timp de două ore la Taverna Sârbului, începând de la ora 20:00.

"Vreau să arunc o linguriţă de cultură într-un ocean de prostie. Deoarece singura chestiune care ar putea să ne salveze este cultura", spune maharajahul jazz-ului românesc.

De altfel, cel care şi-a "băgat nasul în mai multe lucruri", după cum spune chiar el (este compozitor, contrabasist, pianist, aranjor, lider de formaţie), va oferi un regal al muzicii de calitate în fiecare duminică la Taverna Sârbului.
şi muzica lui merită să fie ascultată: "Muzica mea e destinată celor sensibili, liberi şi deschişi, fără prejudecăţi stilistice şi canoane".

×
Subiecte în articol: observator