x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La "Totul e permis", Dorina Chiriac a trebuit spălată pe cap, ca să poată continua filmarea

La "Totul e permis", Dorina Chiriac a trebuit spălată pe cap, ca să poată continua filmarea

22 Dec 2013   •   11:03
La "Totul e permis", Dorina Chiriac a trebuit spălată pe cap, ca să poată continua filmarea
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Luni, 23 decembrie, la „Totul e permis”, Dorina Chiriac urcă pe planul înclinat, alături de Magda Catone și fiul ei, Carol Ionescu, și de Marius Florea Vizante, în mega-producția „Petrecerea majoratului”. Ea va juca rolul prietenei sărbătoritului Carol.

Petrecerea de pe planul înclinat la 22,5 grade, la care participă toți cei enumerați mai sus, presupune tort și șampanie. În brambureala ce se creează, tortul ajunge fix în capul Dorinei, ceea ce o face pe talentata actriță să nu mai poată continua emisiunea așa, cu părul năclăit de cremă de ciocolată.

O dată încheiată proba, filmarea a fost întreruptă pentru câteva minute bune, pentru ca Dorina să fie spălată pe cap, într-una dintre chiuvetele de la cabine, și pentru ca hainele să-i fie curățate.

„Totul e permis” este un show cu probe dintre cele mai amuzante și ingenioase, bazate pe teme de actorie, printre care: „Hai la dans”, „Joc orizontal”, „Fobiile” sau „Trupa de show”. Proba cea mai spectaculoasă este aceea a planului înclinat la 22,5 grade, o suprafață pe care se alunecă foarte ușor și pe care concurenții – opt la număr, împărțiți în două echipe -, au de improvizat pe teme date, la indicațiile prezentatorului.

„Totul e permis” se difuzează luni, 23 decembrie, de la ora 23.30, la Antena 1.



×