x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La "Vivat, Academia!", despre arhitectură

La "Vivat, Academia!", despre arhitectură

28 Mai 2010   •   00:00

Sâmbătă, 29 mai, de la ora 10,30, la Antena 2, puteţi urmări o nouă emisiune "VIvat, Academia!", realizată de Dan Constantin, redactor şef al Jurnalului Naţional.
Invitatul acestei emisiuni va fi prof. dr. Romeo Belea, membru corespondent al Academiei Române, şef de proiect al Teatrului Naţional.
În dezbatere va fi operaţiunea de modernizare şi revigorare arhitectonică a clădirii Teatrului Naţional, precum şi  analiza dezvoltării haotice a urbanisticii bucureştene.

×
Subiecte în articol: mass-media