x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lege - Taxe de aeroport europene

Lege - Taxe de aeroport europene

de Jurnalul National    |    16 Ian 2008   •   00:00

Parlamentul European (PE) a adoptat un proiect legislativ care include principii comune pentru stabilirea taxelor pe aeroporturile din spaţiul comunitar, inclusiv în cazul Aeroportului “Henri Coandă” din Bucureşti şi al celui din Timişoara.

Parlamentul European (PE) a adoptat un proiect legislativ care include principii comune pentru stabilirea taxelor pe aeroporturile din spaţiul comunitar, inclusiv în cazul Aeroportului “Henri Coandă” din Bucureşti şi al celui din Timişoara.
Directiva are rolul să prevină ca operatorii de aeroporturi să se folosească de poziţia dominantă deţinută pe piaţă în stabilirea taxelor şi să permită astfel dezvoltarea echilibrată a sectorului aviatic din Uniunea Europeană. Comisia Europeană a propus ca noile reglementări să fie aplicate aeroporturilor cu un trafic anual de peste un milion de pasageri, dar Parlamentul susţine un prag de cinci milioane de pasageri, sau care să reprezinte peste 15% din deplasările de acest tip care au loc în statul respectiv. Decizia afectează 67 de aeroporturi din UE. Printre acestea se numără Heathrow din Londra, Frankfurt/Main, Paris-Charles de Gaulle, Paris/Orly, dar şi Henri Coandă din Bucureşti şi aeroportul din Timişoara, precum şi cele din Sofia, Varna, Budapesta şi Varşovia.

REGULI. Potrivit noilor reglementări, toate aeroporturile vor respecta reguli comune privind furnizarea reciprocă de informaţii, în condiţii de transparenţă, inclusiv în privinţa modalităţii de colectare a taxelor. De asemenea, directiva prevede înfiinţarea de autorităţi de reglementare naţionale independente care să urmărească aplicarea prevederilor acesteia. Legislativul european a adoptat amendamente de compromis referitoare la definirea taxelor de aeroport, reţelele de aeroporturi, calitatea serviciilor oferite de operatorii de aeroporturi în schimbul taxelor, precum şi finanţarea noilor proiecte de infrastructură.


×
Subiecte în articol: observator