x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea privind realizarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav, promulgată de Iohannis

Legea privind realizarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav, promulgată de Iohannis

25 Noi 2015   •   19:05
Legea privind realizarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav, promulgată de Iohannis
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru promulgarea Legii privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfecla de Zahăr Braşov în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea CJ Braşov, pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav", informează Administraţia Prezidenţială.

Legea cu privire la realizarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, UNPR şi PNL.

Potrivit actului normativ, aeroportul va fi construit pe suprafaţa unui teren transferat din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în domeniul public al judeţului, iar predarea-preluarea terenului se va face pe bază de protocol încheiat între părţi în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare.

În textul actului legislativ se precizează faptul că, la finalizarea lucrărilor de construire a aeroportului, pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare, precum şi terenurile aferente, intră de drept în domeniul public al statului.

"În cazul nerealizării obiectivului 'Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav', în termen de zece ani, suprafaţa de teren prevăzută revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov", se mai arată în lege.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri şi decretele pentru promulgarea Legii privind modificarea art. 2 din Legea nr. 92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 109/2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiei anuale de participare a României la Comitetul pentru Investiţii sesiune lărgită din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Râmnicu Sărat a Ştefaniei Făşie, pe motiv de pensionare a magistratului.

×