x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Licitaţie trucată: Tun udemerist ca la carte

Licitaţie trucată: Tun udemerist ca la carte

de Claudiu Sere    |    14 Feb 2009   •   00:00
Licitaţie trucată: Tun udemerist ca la carte

Ilegalităţile comise de-a lungul timpului de membrii marcanţi ai UDMR în judeţele Harghita şi Covasna sunt multiple. Privatizări frauduloase, licitaţii trucate şi multe altele, în spatele cărora stau politicieni cu mari nume în UDMR, precum Verestoy Attila, Marko Bela, Kurko Janos Gyorgy sau Erdely Ede.



Obişnuită până nu de mult cu subjugarea totală a patrimoniului şi banului public din cele două judeţe, UDMR s-a gândit că a venit timpul să mai sugă ceva şi din fondurile europene şi, astfel, să treacă prin licitaţii trucate sute de milioane de euro în zestrea "sărăcuţilor" cu carnet de uniune. Ultima ilegalitate a udemeriştilor o reprezintă fraudarea licitaţiei efectuate de Consiliul Judeţean Harghita privind reabilitarea DJ 132  (Vlăhiţa-Lueta-Mereşti-Ocland-limita cu judeţul Braşov), unde printr-o simplă, dar eficientă adăugare a unei pagini nenumerotate, cu un pretins discount la oferta de preţ propriu-zisă, firmele oligarhilor udemerişti reuşesc să câştige circa 11 milioane de euro. Trebuie spus că mai toate licitaţiile făcute de instituţiile publice din această zonă sunt cu "dedicaţie" către apropiaţii UDMR.

VEGYÈPSZER, VIESPARUL UDEMERIST
Ultima victimă a "ingineriilor" udemeriste este un consorţiu româno-maghiar, format din SC Drum Construct SRL şi SC Betonut Szolgaltato es Epito ZRT. Chiar dacă a prezentat cea mai bună ofertă, în sensul că a avut ca preţ suma cea mai mică pentru a realiza reabilitarea DJ 132, iar din cei şapte participanţi, şase au fost de acord că acest consorţiu este cel câştigător, ei bine, Comisia de privatizare (la presiunea mahărilor UDMR) a declarat câştigător un alt consorţiu, format din SC Vegyèpszer ZRT (Ungaria), SC Multipland SRL şi SC Seviep Bau SRL. Din informaţiile noastre, toate cele trei firme sunt controlate de Verestoy Attila, prin diverşi interpuşi. Spre exemplu, la SC Seviep Bau, "tartorele" este Ferenczy Karol, ex-cumnatul senatorului. În ceea ce priveşte firma maghiară SC Vegyèpszer, se pare că aici mai este implicat şi primarul din Miercurea-Ciuc, Robert Raduly. Aşadar, nu mai miră pe nimeni faptul că, din anul 2005, tot ce înseamnă licitaţie publică în materie de drumuri s-a câştigat de firma ungară.

LICITAŢIA CU PRICINA
La deschiderea ofertelor financiare, cea mai bună a fost, aşa cum arătam, cea a SC Drum Construct & Betonut Szolgaltato es Epito, cu suma de 10,2 milioane de euro, faţă de cele 11 milioane solicitate de Vegyèpszer & SC Multipland & SC Seviep Bau. În momentul citirii ofertei, reprezentantul acestora din urmă solicită comisiei să citească şi ultima pagină a ofertei pe care apare discountul de 6%. Trebuie reţinut că acest discount este oferit doar în cazul în care oferta este declarată câştigătoare. Ei bine, apariţia acestei pa­gini nenumerotate, pe care era trecut discountul, conform Fişei de date de achiziţie de la pag. 17, din caietul de sarcini, duce la descalificarea ofertantului, întrucât se specifică foarte clar că "documentele ofertei vor fi numerotate de la 1 la n, semnate şi ştampilate". Mai mult, scrisoarea de discount apare doar în original şi nu şi în copie, aşa cum se mai stipulează în caietul de sarcini.

Aşadar, printr-un simplu exerciţiu de logică elementară, rezultă foarte clar că firma VegyÈpszer & SC Multipland & SC Seviep Bau trebuia descalificată şi nu declarată câştigătoare. O altă ilegalitate comisă o reprezintă refuzul Comisiei de evaluare de a face obiecţii, observaţii în procesul-verbal. Drept urmare, ceilalţi şase ofertanţi au fost obligaţi să încheie separat un act în care să înscrie toate aceste nereguli.

OSTILITĂŢI ÎN LIMBA MAGHIARĂ
În contestaţia depusă, consorţiul SC Drum Construct SRL şi SC Betonut Szolgaltato es Epito ZRT mai scoate în evidenţă şi faptul că licitaţia s-a desfăşurat în totalitate în limba maghiară, pe când legal ar fi trebuit să se desfăşoare în limba română şi, eventual, pentru reprezentanţii societăţilor maghiare să se fi tradus din română în maghiară. Faptul că firma maghiară a contestat limba în care s-a desfăşurat licitaţia parcă le-a luat minţile udemeriştilor. Aceştia nu vor să înţeleagă că în state cu o democraţie solidă nu contează percepţia emoţională, ci regulile şi normele ce definesc acea democraţie. Cu alte cuvinte, pentru cetăţenii maghiari implicaţi în această licitaţie a primat respectarea legii şi nu veleităţile revizionisto-iredentiste ale fraţilor din România. Însă, ceea ce e mai tragic, pe preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, îl întristează doar faptul că s-a contestat limba utilizată şi nu îl interesează deloc faptul că licitaţia s-a desfăşurat incorect!
"Mă întristează depunerea acestor contestaţii, acestea cauzând pierdere de timp pentru judeţ, iar în mod indirect şi pentru locuitorii judeţului.
Ne aşteptam şi mai puţin din partea unei firme din Ungaria să conteste utilizarea limbii maghiare în Secuime! Judeţul Harghita a depus acest proiect, primul la nivel naţional, fiind evaluat în mod pozitiv, derularea rapidă şi uşoară a lucrurilor fiind pentru noi un motiv de bucurie", a declarat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

×
Subiecte în articol: observator