x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liderul grupării Sportivilor, ridicat de poliţişti după răfuiala din Popeşti-Leordeni

Liderul grupării Sportivilor, ridicat de poliţişti după răfuiala din Popeşti-Leordeni

de Mara Raducanu    |    08 Noi 2012   •   13:52
Liderul grupării Sportivilor, ridicat de poliţişti după răfuiala din  Popeşti-Leordeni
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Liderul grupării Sportivilor, Robert Nica, a fost prins, miercuri seară, în Bucureşti, împreună cu alte trei persoane, interlopii având asupra lor un pistol cu gaze, modificat în aşa fel încât să tragă cu bile din metal şi un cuţit lung de 35 de centimetri, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax.

În jurul orei 21.00, la câteva ore după ce în Popeşti-Leordeni avusese loc un conflict sângeros între mai mulţi membri ai grupării Sportivilor şi ai clanului Cămătarilor, judiciariştii bucureşteni au oprit, pe o stradă din sectorul 4, un autoturism de teren Range Rover, de culoare albă, în care, alături de alte trei persoane, se afla liderul grupării Sportivilor, Robert Nica, însoţit de trei dintre locotenenţii săi. Pentru că existau informaţii că cei patru au participat la scandalul de la Popeşti, aceştia au fost percheziţionaţi, iar asupra lor s-a descoperit un pistol cu gaze, modificat să poată trage cu bile de rulment şi un cuţit de 35 de centimetri. Toţi patru au fost ridicaţi de poliţişti şi predaţi autorităţilor ilfovene, care instrumentează ancheta legată de conflictul în urma căruia un membru al grupării Sportivilor a fost împuşcat în piept, tot cu un pistol modificat şi se află în stare gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde a fost operat de urgenţă. Conflictul s-a produs miercuri după-amiază, pe şoseaua de centură a Capitalei, un bărbat fiind împuşcat în piept şi dus de urgenţă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, cu o maşină particulară. Surse din Poliţie au precizat că bărbatul a fost împuşcat cu un pistol cu gaze modificat. Poliţiştii au fost alertaţi în urma unui apel la 112 în care au fost semnalate împuşcături în Popeşti-Leordeni. Doi bărbaţi, aflaţi într-un autoturism cu geamurile sparte, în apropiere de locul conflictului, au fost prinşi, la scurt timp de poliţiştii bucureşteni şi duşi, pentru audieri, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov, întrucât cazul este de competenţa acestuia.

×
Subiecte în articol: politie arest grupare lider