x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Lista miniştrilor din cabinetul Emil Boc

Lista miniştrilor din cabinetul Emil Boc

Publicat la 18 Dec 2008 00:00 Modificat la 18 Dec 2008 00:00
Lista miniştrilor din cabinetul Emil Boc

După ce, iniţial, şi-au împărţit portofoliile în Guvern, conducerile PSD şi PD-L au decis şi cine sunt persoanele care vor ocupa funcţiile de miniştri. Cele două partide şi-au desemnat oamenii care vor face parte din Cabinetul Emil Boc, întreaga listă urmând a fi audiată în Parlament, în comisiile de specialitate.



Urmează ca Parlamentul să voteze lista noului Guvern. Având în vedere că PSD şi PD-L deţin o majoritate de 70% în Parlament, cel mai probabil votarea listei de miniştri în Parlament reprezintă o simplă formalitate.

Iată lista miniştrilor din cabinetul Emil Boc:

- Premier: Emil Boc (PD-L)
- Vicepremier: Dan Nica (PSD)

Miniştrii PSD

- Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: Marian Sârbu
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Ilie Sârbu
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Ecaterina Andronescu
- Ministerul Sănătăţii Publice: Ion Bazac
- Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Victor Ponta
- Ministerul Afacerilor Externe: Cristian Diaconescu
- Ministerul pentru IMM, Comerţ şi Mediu de Afaceri: Constantin Niţă
- Ministrul Administraţiei şi Internelor: Gabriel Oprea
- Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile: Nicolae Nemirschi

Miniştrii PD-L


- Ministrul Economiei - Adriean Videanu
- Ministrul Finanţelor - Gheorghe Pogea
- Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Radu Berceanu
- Ministrul Apărării Naţionale - Mihai Stanişoară
- Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei - Vasile Blaga
- Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional - Theodor Paleologu
- Ministrul Tineretului şi Sportului - Monica Iacob Ridzi
- Ministrul Turismului - Elena Udrea
- Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Gabriel Sandu

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania ministrul ministerul