x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Locuri de veci, brăţări cu diamante, arme şi câştiguri la Loto, în declaraţiile de avere ale judecătorilor

Locuri de veci, brăţări cu diamante, arme şi câştiguri la Loto, în declaraţiile de avere ale judecătorilor

de Mediafax    |    13 Sep 2013   •   11:08
Locuri de veci, brăţări cu diamante, arme şi câştiguri la Loto, în declaraţiile de avere ale judecătorilor

Locuri de veci, brăţări cu diamante, bibelouri de porţelan, arme, televizoare şi câştiguri la jocuri ale Loteriei sunt menţionate în unele declaraţii de avere ale judecătorilor de la ICCJ şi de la instanţele bucureştene, pe lângă proprietăţi imobiliare şi bani depuşi la bănci.

Pe lângă terenuri, case, conturi în bancă şi venituri din salarii, unii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Capitalei au trecut în declaraţiile de avere şi bunuri cu caracter oarecum inedit.

În documentul depus în iunie 2012, judecătorul Tudorel Gheorghe Zgondea, de la Tribunalului Bucureşti, şi-a trecut la rubrica clădiri două locuri de veci în Capitală. Unul dintre acesta, de 6,3 metri pătraţi, a fost cumpărat de magistrat în 2008, iar celălalt, de doi metri pătraţi, aflat tot în Bucureşti, a fost moştenit în 2009.

Bibelouri, plasme şi brăţări cu diamante

Bibelouri, brăţări cu diamante şi un televizor figurează în declaraţia de avere a judecătoarei Rodica Aida Popa, actualul vicepreşedinte al ICCJ. Aceasta a mai menţionat că are patru bibelouri - figurine, păsări, animale -, în valoare de 5.406 euro.

Tot Rodica Aida Popa a trecut în declaraţia de avere un ceas de aur, bijuterii Chopard, Cacharel, brăţări şi inel cu diamante albe şi negre şi alte bijuterii în valoare de peste 23.000 de euro. În declaraţia de avere, judecătoarea a mai trecut o cameră video, patru televizoare, căşti, cuptor de pâine şi ochelari Panasonic.

Printre veniturile obţinute de judecătorul Petrică Arbănaş de la Curtea de Apel Bucureşti se numără şi cele obţinute din premii şi jocuri de noroc. Astfel, în declaraţia de avere din 5 ianuarie 2011, magistratul menţionează că a câştigat 1.400 de lei la jocul "Noroc", iar în cea din 30 mai 2012, că a obţinut, tot la "Noroc" şi la "5 din 40", suma de 322,07 lei.

Arme şi tablouri

Judecătoarea Elena Gabriela Bogasiu, de la instanţa supremă, are şapte arme de vânătoare şi panoplie în valoare de peste 5.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere din iunie 2012.

Colegele ei Ana Maria Dascălu, Raluca Moglan, Beatrice Ioana Nestor, Mihaela Tăbârcă şi Rodica Florica Voicu au trecut în declaraţiile de avere bijuterii de diferite valori.

Astfel, Beatrice Ioana Nestor are ceasuri, inele, brăţări, lanţuri şi medalioane, obţinute între 2007 şi 2009, în valoare totală de aproximativ 24.000 de euro, iar Rodica Florica Voicu deţine bijuterii de peste 5.000 de euro.

Tot Voicu are, conform declaraţiei din 18 mai 2012, tablouri dobândite între 1998 şi 2011, în valoare de peste 15.000 de euro. Printre operele de artă pe care le deţine Rodica Florica Voicu se numără şi lucrări semnate de Octav Băncilă, Radu Darânga şi Samuel Mützner.

Judecătoarea Alina Iuliana Ţuca, tot de la instanţa supremă, are obiecte de artă în valoare de 150.000 de euro, dobândite în perioada 1994-2009, iar Elena Ursulescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, deţine lucrări de pictură şi sculptură în valoare de 15.000 de euro.

Magistratul Cristina Carmen Craiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a menţionat în declaraţia de avere bijuterii de familie şi ceasuri în valoare de 65.000 de euro.

Cadouri de la părinţi

Conform declaraţiilor de avere, judecătoarea Ioana Alina Ilie, de la ICCJ, a primit 5.000 de euro cadou de la părinţi, iar Liviu Gheorghe Zidaru, de la Tribunalul Bucureşti, a menţionat primirea a 15.000 de euro de la tatăl său, în perioada 2010-2011, în vederea cumpărării de bunuri.

În declaraţia depusă în 14 iunie 2012, judecătoarea Alina Irina Trincă, tot de la Tribunalul Bucureşti, a trecut, la rubrica venituri din cedarea folosinţei bunurilor, trei contracte de arendă, din care a obţinut 2.842,4 de lei, 1.548 kilograme de grâu echivalente a 1.200 de lei şi 1.131 de lei.


×