Instanta suprema va dezbate astazi recursurile celor patru inculpati din dosarul de tradare si spionaj economic, declarate impotriva hotararii prin care au fost arestati preventiv pentru cate 20 de zile. Cetatenii straini Stamen Stanchev si Vadim Beyatov Don, dar si fostii inalti functionari publici, Dorinel Mucea si Mihai Donciu, au contestat incarcerarea lor si sustin ca sunt nevinovati.
Desi potrivit legii toate recursurile impotriva arestarii se dezbat in sedinta publica, completul de la instanta suprema ar putea hotari astazi ca si aceasta faza procesuala sa se judece in spatele usilor inchise. Articolul 290 din Codul de procedura penala da posibilitatea judecatorilor sa dispuna desfasu-rarea recursului in camera de consiliu, daca sedinta publica ar putea "aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane". Cei patru sunt acuzati ca ar fi facut parte dintr-o grupare specializata in spionaj economic si ca ar fi folosit informatii confidentiale din domeniul marilor privatizari strategice, pentru a controla rezultatul unor licitatii.Pe langa cei deja acuzati, in actele procurorilor apar ca nefiind straini de comiterea ilegalitatilor ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, si cel al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Nagy Zsolt. Demnitarii au negat constant orice colaborare ilegala cu bulgarul Stanchev sau cu partenerii acestuia.
Citește pe Antena3.ro