x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lucian Bode: Raed Arafat este numit expres ca șef al DSU, secretar de stat în MAI

Lucian Bode: Raed Arafat este numit expres ca șef al DSU, secretar de stat în MAI

19 Apr 2022   •   16:46
Lucian Bode: Raed Arafat este numit expres ca șef al DSU, secretar de stat în MAI

Raed Arafat este numit expres ca șef al Departamentului pentru situaţii de urgenţă, secretar de stat în MAI, a spus ministrul de Interne, Lucian Bode, invitat la „Ora Guvernului” din Camera Deputaților, invitat de grupul parlamentar AUR.

„Doamnelor și domnilor deputați de la AUR, ați adus în atenție un subiect aflat la periferia agendei publice. Un subiect de scandal care nu onorează deloc cea mai reprezentativă instituție a statului român, care este Parlamentul. De altfel, cred că asistăm la o premieră în plenul Camerei Deputaților. A fost solicitată o dezbatere despre o persoană și i se cere Ministrului Afacerilor Interne să se pronunțe pe o speță care face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanței de judecată. Mai mult, mi se cere să dau explicații despre o numire într-o funcție care nu s-a petrecut în mandatul meu, s-a petrecut așa cum bine știți în urmă cu opt ani. Cred că realizați cu toții absurdul și penibilul situației și sunt convins că majoritatea dintre dumneavoastră nu rezonează cu acest mod de a face politică”, a spus în plenul Camerei Deputaților Lucian Bode.

El a caracterizat demersul AUR ca fiind „politicianist, construit într-un registru revanșard și axat strict pe obținerea unui eventual beneficiu de imagine”.

„În ceea ce privește numirea secretarilor de stat, ABC-ul legislativ ne învață că atât numirea, cât și eliberarea din funcție a secretarilor de stat reprezintă atributul primului-ministru. Iar în cazul de față vorbim despre o numire în baza unei Decizii din anul 2014 a prim-ministrului de atunci, completată de acte normative subsecvente care evidențiază calitatea de șef al Departamentului pentru situaţii de urgenţă a domnului Raed Arafat. Astăzi, domnul Raed Arafat este numit expres ca șef al Departamentului pentru situaţii de urgenţă, secretar de stat în MAI. Cred că nu persoana care ocupă temporar o funcție în arhitectura statului român trebuie să ne preocupe așa mult, ci mai degrabă nivelul de pregătire a persoanei respective, modul de funcționare a acelei instituții, rezultatele palpabile și impactul ei în societate și asupra vieților noastre”, adaugă Bode.

El apreciază că Departamentul pentru Situații de Urgență este o structură care „are o contribuție uriașă în societate și în viețile noastre”.

„În cei 8 ani de la înființare, DSU, ca parte integrantă a MAI, a demonstrat și continuă prin fiecare intervenție să demonstreze atât pe plan național, cât și pe plan internațional, că acest sistem dedicat salvării de vieți excelează și a reușit, în timp, să se alinieze standardelor internaționale. Acest fapt este confirmat de interesul altor state de a observa mecanismul de funcționare a acestui sistem de management al situațiilor de urgență și de a-l implementa în propria lor țară”, a conchid ministrul de Interne.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: lucian bode raed arafat