Premierul Ludovic Orban a anunţat, marți, că se vor impune noi restricţii pentru a reduce riscul de contaminare a românilor. Practic, se va putea ieşi din casă doar pentru a merge la serviciu, pentru cumpărături necesare, pentru plimbarea animalelor de companie şi pentru a face mişcare.
Premierul Ludovic Orban a vorbit, într-o conferință de presă, despre noile restricţii care vor fi luate de miercuri.
În acest sens, ministrul de Interne, Marcel Vela va avea o declaraţie de presă, acolo unde va explica conţinutul noii ordonanţe militare prin care va fi impusă carantina.
„Am participat la o întâlnire de lucru cu preşedintele la care am evaluat situaţia şi am convenit asupra câtorva măsuri ce vor fi adoptate prin Ordonanţă militară de MAI, cu aprobarea mea. Sunt măsuri de restrângere a circulaţiei, deplasării cetăţenilor. Dacă până la emiterea ordonanţei, care va fi prezentată de MAI, interdicţia de ieşire din casă a fost valabilă între orele 22:00 şi 06:00, vom impune restricţia între orele 6:00 şi 22:00. Cetăţenii vor putea ieşi din casă pentru a putea merge la serviciu, pentru a-şi cumpăra bunurile necesare, pentru a putea merge la analize medicale urgente care nu pot fi făcute la distanţă. Se va permite deplasarea în jurul locuinţei pentru mişcare, plimbarea animalelor de companie", a spus premierul Ludovic Orban.
(sursa: Mediafax)
Galerie Foto Circulația este întreruptă pe prima bandă pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș către Sibiu, la kilometrul 276, în zona localității Apoldu de Sus, județul Sibiu, pentru lichidarea incendiului produs la un autocar,...
Galerie Foto În urmă cu un an şi jumătate, în iulie 2019 mai precis, expertul în managementul ariilor naturale protejate Florin Stoican făcea o sesizare la Garda Naţională de Mediu. În document, arăta că pe un câmp din...
Două treimi dintre cetăţenii care au intrat în şomaj de la începutul pandemiei sunt femei. Tot ele au fost, mai mult ca de obicei, victimele abuzurilor domestice, accesul la serviciile de sprijin, de sănătate...
Redeschiderea fizică a școlilor pentru ciclul primar, începând cu data de 8 februarie, inclusiv în scenariul roșu, este un atentat la viața copiilor și a familiilor acestora, avertizează mai mulți părinți...
Este doar o problemă de timp până când Ministerul Educaţiei va emite ordinul de retragere a titlului de doctor în ştiinţe medicale în cazul lui Lucian Eva, managerul Spitalului Nicolae Oblu din Iaşi şi frate...
În ciuda numeroaselor explicații oferite de medici cu privire la siguranța vaccinurilor anti-COVID, există încă un procent important de români care continuă să creadă în teoriile conspirației, chiar și...
Curtea Supremă a Statelor Unite a ordonat luni încetarea procedurilor judiciare împotriva fostului preşedinte Donald Trump, iniţiate conform unei prevederi constituţionale care îi interzice şefului statului să...
Premierul Italian, Giuseppe Conte, a anunțat că marți își va da demisia, după ce va avea o ședință de cabinet în cursul dimineții, potrivit Reuters.
Potrivit unui surse guvernamentale, citate de Reuters,...
Un incendiu a izbucnit luni seara la un utilaj dintr-un parc industrial din Ploiești. O sută de muncitori din tura de noapte au fost evacuați.
Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit în parcul industrial vest....
Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, a denunţat, luni după-amiază, refuzul Marii Britanii de recunoaştere a statutului diplomatic deplin al ambasadorului european, cerând...
Comisia Europeană este nemulţumită de numărul dozelor de vaccin pe care le poate furniza compania farmaceutică AstraZeneca şi continuă negocierile pentru a se asigura că va fi livrată cantitatea...
Primarul Timișoarei Dominic Fritz susține că cele 7 fluxuri de vaccinare care vor fi alocate Timișului din 8 februarie sunt prea puține, la fel ca și dozele de vaccin trimise în județ.
”Am aflat astăzi că...
PSD susține că în România a fost distrusă orice logică a vaccinării, prin introducerea unor excepții repetate. „În guvernarea < meritocraților >, prioritar nu mai este cel mai vulnerabil, ci cel mai...
Încă șapte persoane au fost confirmate cu COVID-19 la Școala nr. 28 din București, unde este un posibil focar de infecție cu noua tulpină SARS-CoV-2 din Marea Britanie.
În prezent, se așteaptă...
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 din Capitală, vrea să construiască împreună cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, un pod peste Dâmbovița. Propunerea a fost lansată pe Facebook, iar edilul...