x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lukoil a obținut o nouă amânare a termenului de aplicare a sancțiunilor SUA

Lukoil a obținut o nouă amânare a termenului de aplicare a sancțiunilor SUA

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2026   •   21:00
Lukoil a obținut o nouă amânare a termenului de aplicare a sancțiunilor SUA
Sursa foto: Hepta/Noul termen până la care Lukoil trebuie să își vândă activele globale, dacă nu vrea să suporte sancțiunile SUA este 1 aprilie

Trezoreria Statelor Unite ale Americii a anunțat, joi, o prorogare a termenului-limită de aplicare a sancțiunilor SUA în cazul activelor gigantului rus Lukoil.

Noul termen până la care Lukoil trebuie să își vândă activele globale, dacă nu vrea să suporte sancțiunile SUA este 1 aprilie, arată documentele consultate de reporterul Mediafax.

Decizia a fost anunțată joi după-amiază, cu mai puțin de două zile înaintea expirării termenului actual, 28 februarie.

Pe 28 februarie expiră cea mai recentă „păsuire” în cazul în care gigantul rus nu își vinde activele, iar data până la care sunt exceptate benzinăriile Lukoil de la aplicarea sancțiunilor din afara Rusiei a fost amânat pentru 29 aprilie.

Lukoil a confirmat, într-o declarație pentru Mediafax de miercuri, continuarea discuțiilor cu americanii de la Carlyle pentru vânzarea activelor sale globale.

„În prezent, sunt depuse toate eforturile necesare pentru finalizarea cu succes a procesului de vânzare a activelor grupului din Europa către Grupul Carlyle, într-un cadru transparent și conform tuturor standardelor de reglementare aplicabile. Toate demersurile întreprinse au ca obiectiv protejarea valorii activelor, a participațiilor în proiectele strategice aflate în derulare și a locurilor de muncă, asigurând totodată continuitatea operațională și stabilitatea pe termen lung a activităților desfășurate. Acționăm responsabil pentru a garanta o tranziție ordonată, în beneficiul angajaților, partenerilor contractuali și al mediului economic în ansamblu”, au declarat oficialii Lukoil în exclusivitate pentru Mediafax.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Lukoil amanare sanctiuni
Parteneri