Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, a decis anterioara majorare pe 9 noiembrie.
Creșterea dobânzii este de așteptat în condițiile majorării inflației în România, dar și în Europa și în întreaga lume. Decizia din 9 noiembrie a fost anticipată analiştii de pe piața financiară, care anticipau o majorare de cel puțin 0,50% a dobânzii. CA al BNR a venit cu o abordare mai prudentă și o creștere de numai 0,25 la sută.
Chiar și așa, decizia BNR a avut efecte în piață, pentru a fost urmată de o creștere importantă a indicelui ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, care a intrat în noul an la peste 3% și a crescut cu aproape 70% față de perioada similară a anului trecut.
(sursa: Mediafax)