x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lupul, paznic la oi/ Fura macazuri pe bandă rulantă

Lupul, paznic la oi/ Fura macazuri pe bandă rulantă

de Laura Calciu    |    16 Iun 2009   •   00:00

Un CFR-ist a dat mari bătăi de cap poliţiştilor după ce a furat aproape 200 de relee de la macazurile căilor ferate din Prahova. Acţiona într-un interval scurt de timp, dimineaţa, şi nu lăsa amprente. A fost nevoie să-i fie ascultate telefoanele ca să fie prins. Poliţiştii spun că numai o minune a făcut ca trenurile să nu deraieze şi să nu se întâmple vreo tragedie.



Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, era angajat al CFR, în Dâmboviţa. Culmea, în timpul serviciului tânărul monta macazuri, în timpul liber se ducea în alte judeţe şi fura releele macazurilor. O astfel de componentă CFR costă 500 de euro, el însă le ducea la Remat, unde lua 40 de lei, pe bucată.

În şase judeţe s-au înregistrat astfel de cazuri. Din cauza furturilor, garniturile CFR au înregistrat întârzieri şi a fost nevoie să se introducă restricţii, în anumite zone. Mai mult, siguranţa călătorilor din trenuri a fost pusă în pericol.

Numai în Prahova, prejudiciul creat de tânăr este de 100.000 de euro.
Acum, el este arestat preventiv. Poliţiştii au reuşit să prindă în flagrant şi un fost agent de pază din gara Ploieşti Sud, care fura cabluri de la instalaţiile de semnalizare.

×
Subiecte în articol: observator