x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE anunță o nouă reuniune în programul ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare 2022”

MAE anunță o nouă reuniune în programul ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare 2022”

07 Mai 2022   •   23:00

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță desfășurarea unei noi reuniuni din cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2022”, cu reprezentanții comunității românești și ai mediului asociativ românesc din Franța.

La data de 6 mai 2022, a fost organizată o reuniune în format fizic la Marsilia, cu participarea membrilor comunității și ai mediului asociativ românesc din Marsilia, ai conducerii Departamentului Consular (DCons), ai oficiilor consulare din Franța și ai consulatelor onorifice ale României la Monaco și Nisa. De asemenea, la eveniment au fost invitați și au participat online și alți cetățeni români, reprezentanți ai mediului asociativ și ai bisericilor românești din sudul Franței.

Reprezentanții MAE au prezentat proiectele pe care le au în derulare în sprijinul membrilor comunității românești din străinătate, în special în ceea ce privește redimensionarea și modernizarea rețelei consulare a României, inclusiv pe spațiul francez, procesul de debirocratizare și digitalizare a serviciilor consulare și proiectele de îmbunătățire a sistemelor informatice din cadrul platformei E-Cons, în special www.econsulat.ro și Call Center, aspectele privind eliberarea cărții electronice de identitate, organizarea de consulate itinerante (mobile). Totodată, a fost evidențiată preocuparea constantă a MAE pentru îmbunătățirea modului de relaționare și interacțiune a personalului consular cu solicitanții de servicii consulare.

Referitor la situația rețelei consulare românești din Republica Franceză, au fost prezentate demersurile de redimensionare și modernizare a acesteia, în special cu privire la mutarea sediilor consulatelor generale ale României la Marsilia și Paris și înființarea și operaționalizarea Consulatului General al României la Nantes.

Pe parcursul acestei reuniuni, reprezentanții mediului asociativ românesc din Franța au semnalat o serie de aspecte privind prestarea serviciilor consulare prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons, necesitatea de continuarea a procesului declanșat de MAE de debirocratizare a serviciilor consulare, necesitatea unor adaptări legislative și extinderea măsurii, deja puse în aplicare de MAE, de transmitere a documentelor prin poștă/curier rapid, aspecte legate de muncă și protecție socială.

De asemenea, au fost discutate și aspecte privind utilitatea creării unor fonduri la dispoziția misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, prin introducerea unor tarife pentru prestarea serviciilor consulare în regim de urgență. A fost evidentiat în discuții că un astfel de demers, care presupune modificari legislative, ar constitui un element suplimentar de susținere a eforturilor depuse de MAE pentru redimensionarea și modernizarea oficiilor consulare și eficientizarea activității de procesare a serviciilor consulare pentru cetățenii români, prin angajarea personalului consular necesar.

Evenimentul a fost accesibil pe paginile de socializare ale DCons și Consulatului General al României la Marsilia.

Tot în cursul zilei de 6 mai 2022 a fost organizată și o reuniune de coordonare cu șefii oficiilor consulare ale României din Republica Franceză. La această întâlnire de lucru au fost abordate teme de interes, precum uniformizarea practicii consulare la nivelul oficiilor consulare și organizarea consulatelor itinerante (mobile) în Franța.

În marja acestor evenimente și profitând de prezența conducerii DCons la Marsilia, a fost inaugurat noul sediu al Consulatului General al României la Marsilia.

Programul „Dialog cu diaspora pe teme consulare” a fost demarat în 2015, la inițiativa ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, și a fost reluat în anul 2021, prin acțiuni de informare dedicate cetățenilor din afara granițelor cu privire la proiectele derulate de MAE pe linia modernizării activității consulare, în vederea asigurării asistenței și protecției cetățenilor români aflați în străinătate. Până în prezent au avut loc aproape 30 de întâlniri cu reprezentanții comunității românești din Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Portugheză, Republica Cipru și Regatul Spaniei.

Calendarul orientativ al reuniunilor cu membrii comunităților românești pentru anul 2022 prevede organizarea unui număr de nouă întâlniri, în cadrul cărora vor fi invitați să participe membri ai comunităților românești din Europa (țările baltice, Benelux, Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania și Ungaria), Asia (Malaezia, Indonezia, Filipine, Singapore, Thailanda), Australia și continentul nord-american (Canada).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ministerul afacerilor externe