x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE, despre românii infectați la abatorul din Germania: Din 1.000 de angajați, 500 sunt români

MAE, despre românii infectați la abatorul din Germania: Din 1.000 de angajați, 500 sunt români

29 Apr 2020   •   15:01
MAE, despre românii infectați la abatorul din Germania: Din 1.000 de angajați, 500 sunt români

Din cei 1.100 de angajați ai abatorului din Germania, unde sunt oameni infectați cu noul COVID-19, 500 sunt români, au declarat, miercuri, reprezentanții MAE, pentru MEDIAFAX. Din totalul angajaților, 250 sunt bolnavi și toți au asigurări medicale, cheltuielile fiind suportate de partea germană.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea MEDIAFAX, referitor la românii care lucrează într-un abator din Birkenfeld, de lângă orașul Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), Republica Federală Germania, sunt 1.100 de angajați la această firmă, din care 500 din România. Dintre angajați, circa 250 sunt bolnavi.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma discuțiilor reprezentanților Consulatului General al României la Stuttgart cu șeful administrației locale, primarul localității Pforzheim și șeful Departamentului de ordine publică al districtului Enz, autoritățile germane au comunicat că din numărul total de 1.100 angajați ai abatorului, 500 sunt cetățeni români. La acest moment, ca urmare a testării tuturor angajaților, există date care confirmă infectarea cu COVID-19 a 250 persoane. Acestea au fost cazate în 3 spații de carantină în apropierea orașului, conform reglementarilor locale aplicabile”, arată MAE.

Potrivit oficialilor români, evoluția stării de sănătate a persoanelor contaminate este monitorizată constant de oficiul de sănătate publică local, iar centrele de carantină sunt supravegheate permanent de un serviciu de pază. De asemenea, autoritățile germane au confirmat că toți angajații au asigurări medicale, iar eventualele cheltuieli de carantinare / spitalizare vor fi suportate de către partea germană.

Cu privire la beneficiile sociale aplicabile, conform prevederilor legislative germane, angajații sunt plătiți pe perioada carantinei sau a internării în spital, afirmă MAE.

„Aceste informații au fost confirmate și de către angajatorii direcți ai lucrătorilor români, respectiv companiile subcontractate de către abatorul german”, mai arată MAE, în documentul citat.

MAE menționează că până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin și la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistență din partea cetățenilor români menționați și nici solicitări de repatriere.

Oficialii MAE reiterează că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetățenilor români și întreprind demersuri pentru soluționarea fiecărei situații, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în străinătate și se confruntă cu situații dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat.

Mediafax

×
Subiecte în articol: mae romani abator germania Covid-19