x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Români blocați în străinătate din cauza pandemiei, aduși în țară cu șapte curse aeriene

MAE: Români blocați în străinătate din cauza pandemiei, aduși în țară cu șapte curse aeriene

21 Mai 2020   •   20:10
MAE: Români blocați în străinătate din cauza pandemiei, aduși în țară cu șapte curse aeriene

Mai mulți cetățeni români, blocați în străinătate din cauza pandemiei, vor fi aduși în țară cu ajutorul a șapte curse aeriene, programate începând de joi până duminică, anunță oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor întreprinse la nivelul misiunilor diplomatice ale României în străinătate și la nivelul Centralei MAE, în perioada 21 - 24 mai vor fi organizate șapte zboruri din state europene (Regatul Spaniei, Republica Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord) pentru cetățenii români aflați în situația descrisă mai sus”, arată MAE, într-un comunicat de presă.

Astfel, arată sursa citată, ca rezultat al cooperării la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerului Afacerilor Interne va fi facilitată organizarea unor zboruri din Madrid (21 și 24 mai), Barcelona (21 și 24 mai), Malaga (22 mai), Londra (23 mai), Paris (23 mai).

306 români care lucrau pe vase de croazieră din America au revenit

MAE a mai anunțat revenirea în țară a 306 cetățeni români de pe vasele de croazieră din America de Nord, prin Croația, care au fost blocați în străinătate din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, informează, joi, MAE.

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de protecție sanitară și de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în dimineața zilei de 21 mai, au revenit în țară 306 cetățeni români și șase cetățeni străini, membri de familie ai cetățenilor români (un cetățean al Republicii Columbia, doi cetățeni ai Regatului Thailandei, un cetățean al Republicii Italiene, un cetățean al Republicii Serbia și un cetățean al Republicii Macedonia de Nord)”, arată MAE.

Conform sursei citate, cetățenii repatriați lucrau în calitate de personal navigant pe mai multe vase de croazieră, în zona Americii de Nord și a Caraibilor.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Washington și al oficiilor consulare ale României la Miami și la Los Angeles, a efectuat demersuri constante atât pe lângă companiile care dețineau navele, cât și pe lângă autoritățile americane, în vederea facilitării repatrierii. Astfel, cetățenii români au călătorit din SUA către Republica Croația (Dubrovnik), la bordul unei nave”, arată MAE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Zagreb, a întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile croate pentru a facilita debarcarea și transportul cetățenilor români și a membrilor de familie ai acestora în vederea transferului către România. Astfel, aceștia au fost preluați din Republica Croația cu două zboruri charter operate de către o companie privată, contractate de către compania angajatoare.

„Demersurile de repatriere au fost coordonate de MAE prin intermediul Ambasadelor României la Washington și la Zagreb și al Consulatelor Generale ale României la Miami și la Los Angeles”, menționează oficialii ministerului.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: români întorși acasă