x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: În Noaptea de Înviere, forțele de ordine au intervenit la peste 1.800 de evenimente

MAI: În Noaptea de Înviere, forțele de ordine au intervenit la peste 1.800 de evenimente

19 Apr 2020   •   14:29
MAI: În Noaptea de Înviere, forțele de ordine au intervenit la peste 1.800 de evenimente

În Noaptea de Înviere, forțele de ordine au intervenit la peste 1.800 de evenimente, fiind aplicate aproape 3.400 de amenzi contravenționale, dintre care 391 pentru încălcarea măsurilor privind starea de urgență, a spus, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Conform sursei citate, peste 23.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră, precum și lucrători de la alte structuri ale Ministerului de Interne (MAI), au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică pe întreg teritoriul României, o atenție deosebită fiind acordată prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus.

„În sprijinul și sub coordonarea MAI, au acționat peste 1.900 de polițiști locali și aproximativ 700 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Pentru îndeplinirea misiunilor în ultimele 24 de ore, au fost puse la dispoziție peste 9.300 de mijloace de mobilitate, din care aproape 8.000 aparțin structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cca 1.200 aparțin Poliției Locale, iar aproximativ 300 de mijloace Ministerului Apărării Naționale”, a spus Dajbog, într-o declarație de presă.

Au fost organizate puncte fixe de verificare în toată țara și patrule mobile de polițiști, precum și jandarmi pentru evitarea oricăror incidente.

„În Noaptea de Înviere, echipajele de ordine publică au intervenit la 1.846 de evenimente sesizate prin 112, fiind aplicate 3.384 de amenzi contravenționale, dintre care 391 pentru încălcarea măsurilor privind starea de urgență. Totodată, au fost întocmite 234 de dosare penale, dintre care 3 pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a mai spus Dajbog.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: măi declaratie de presa Monica Dajbog