x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: Intervenţii la peste 3.400 de evenimente, în noaptea de Revelion

MAI: Intervenţii la peste 3.400 de evenimente, în noaptea de Revelion

01 Ian 2020   •   16:00
MAI: Intervenţii la peste 3.400 de evenimente, în noaptea de Revelion

Personalul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) a intervenit la 3.475 de evenimente, în noaptea de Revelion, informează un comunicat al MAI.

Dintre acestea, arată sursa citată, 1.300 au vizat situaţii de urgenţă sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD, iar 2.175 de cetăţeni au solicitat intervenţii din partea poliţiei sau a jandarmeriei.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au fost sesizaţi cu privire la 888 de posibile infracţiuni, 319 autori fiind prinşi în flagrant. În plus, au fost depistaţi 15 urmăriţi naţional sau internaţional.

S-au aplicat 3.173 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.367.651 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 270.267 lei.

Pe 30 şi 31 decembrie, Poliţia Română a derulat aproximativ 1.000 de acţiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul comercializării articolelor pirotehnice, fiind constatate 486 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 487 persoane. De asemenea, au fost aplicate şi 124 contravenţii în valoare de peste 315.000 lei.

Având în vedere creşterea valorilor de trafic la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, peste 1.600 poliţişti rutieri au acţionat cu 280 aparate radar pentru prevenirea accidentelor grave. Acolo unde s-au înregistrat probleme, poliţiştii au intervenit pentru fluidizarea circulaţiei şi îndrumarea conducătorilor auto spre rute ocolitoare.

În urma abaterilor constatate, au fost suspendate 228 permise de conducere şi 37 certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, peste 21.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru asigurarea măsurilor de ordine publică şi a intervenţiilor în caz de urgenţă.

Peste 4.100 de patrule formate din poliţişti şi jandarmi au acţionat pentru menţinerea climatului de siguranţă publică.

O mobilizare suplimentară a fost asigurată în noaptea dintre ani pentru cele 180 de evenimente cultural-artistice organizate în spaţiul public la care au participat aproximativ 320.000 de persoane, arată MAI.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: intervenții Revelion măi