x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai multe organizaţii cer autorităţilor să ia toate măsurile pentru prevenirea morţilor cauzate de supradoză cu droguri

Mai multe organizaţii cer autorităţilor să ia toate măsurile pentru prevenirea morţilor cauzate de supradoză cu droguri

31 Aug 2018   •   15:23
Mai multe organizaţii cer autorităţilor să ia toate măsurile pentru prevenirea morţilor cauzate de supradoză cu droguri

Mai multe organizaţii neguvernamentale semnalează autorităţilor vineri, de Ziua Internaţională a Supradozei, că sunt necesare măsuri pentru prevenirea morţilor cauzate de supradoză din cauza drogurilor. 

"În 2018, serviciile de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri din Bucureşti, practic, se restrâng. Clienţii unui centru de tratament substitutiv cu metadonă anunţau săptămâna aceasta că vor mai primi tratament doar până la sfârşitul lunii august din cauza lipsei fondurilor necesare acoperirii costurilor. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Supradozei, facem apel la instituţiile responsabile pentru prevenirea supradozelor: Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, unităţile aflate în subordinea sa, Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională Antidrog: nu întrerupeţi furnizarea tratamentului substitutiv cu metadonă fără a avea mai întâi măsuri de susţinere, precum opţiuni suficiente de tratament pentru persoanele cu dependenţă şi alternative viabile pentru pacienţii cu durere; terapia de substituţie cu metadonă reduce riscurile supradozei prin menţinerea unei toleranţe scăzute la opioide (ex. un pacient care a recidivat şi a folosit heroină poate rezista la doza pe care o lua înainte) şi reduce rata de consum. Asiguraţi-vă că măsurile dovedite de reducere a riscurilor şi tratamentele sunt disponibile la scară largă, în special în ceea ce priveşte distribuţia naloxonei şi programele de schimb de seringi", afirmă semnatarii într-o scrisoare deschisă. 

Totodată, aceştia cer autorităţilor să permită funcţionarea Camerelor de Consiliere şi Consum Supravegheat de Droguri, care reprezintă "o altă intervenţie reuşită" pentru prevenirea supradozei. 

"Camerele de Consum Supravegheat le permit persoanelor care consumă droguri să facă acest lucru în condiţii de siguranţă, igienice, cu ajutor medical disponibil în caz de supradoză. Nimeni nu a murit vreodată în vreuna din cele peste 90 de camere de consum care sunt deschise în lume, iar cercetările arată că mortalitatea cauzată de supradoză s-a redus cu 35%. Sprijiniţi programele de testere a purităţii substanţei, un serviciu de reducere a riscurilor care permite consumatorilor de substanţe o analiză chimică a acestora, ajutând astfel la reducerea şanselor de a ingera adulteranţi, inclusiv pe cei care cauzează supradoză. Un program-pilot recent din Vancouver a arătat că testarea drogurilor împiedică supradozele cu fentanil. Din medicamentele verificate, 79% au conţinut fentanil. Cei care au verificat medicamentele înainte de utilizare au avut de 10 ori mai multe şanse de a reduce doza şi a fost cu 25% mai puţin probabil să facă o supradoză", afirmă reprezentanţii organizaţiilor. 

Altă solicitare se referă la legalizarea utilizării canabisului în scop medicinal în România. 

"Zeci de studii arată acum că utilizarea canabisului în scop medicinal poate reduce consumul de opiacee, atât ca tratament, cât şi ca alternativă mai sigură pentru persoanele dependente. Potrivit unuia dintre studii, statele care au legalizat marijuana în scop medicinal înregistrează o dependenţă de opiacee şi o rată de supradoză cu 25% mai mici; un alt studiu a constatat că în statele unde se foloseşte marijuana medicinală, fiecare medic scrie cu 1.800 mai puţine prescripţii anuale de opiacee. Dezincriminaţi consumul şi posesia de droguri pentru uz personal. Nu continuaţi să le menţineţi drept infracţiuni, pentru că oamenii care au nevoie de servicii de sănătate şi sociale să le poată accesa liber, uşor şi fără teama de constrângere juridică. Incriminarea posesiei încurajează comportamentele cu risc sporit, cum ar fi injectarea periculoasă, şi îndepărtează persoanele care au nevoie de tratament de la a apela la servicii de sănătate şi programe de reducere a riscurilor", se mai afirmă în scrisoarea deschisă. 

Scrisoarea deschisă a fost transmisă premierului Viorica Dăncilă, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrului de Interne, Carmen Dan, şi directorului Agenţiei Naţionale Antidrog, Sorin Oprea, şi a fost semnată de Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Asociaţia Naţională de Intervenţii în Toxicomanii (ANIT), Asociaţia Persoanelor cu Probleme legate de consumul de Alcool (APPA), Asociaţia Sens Pozitiv, Awaken, Fundaţia PARADA, Fundaţia pentru Harm Reduction, Reţeaua Română de Reducerea Riscurilor, Tineri pentru Tineri. AGERPRES

×