Militarii au fost întâmpinați de Excelența Sa, Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze în România, și de comandantul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud - Est, generalul - maior Cristian Dan.
Batalionul francez reprezintă primul element terestru al Forței de Răspuns a NATO dislocat în România ca urmare a deciziei Consiliului Nord - Atlantic din 25 februarie 2022
Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO, a anunţat Statul Major al armatei franceze. Militarii au tancuri și alte vehicule blindate.
De asemenea, şeful Statului Major al armatei franceze a anunţat că Franţa va trimite 200-250 de militari în Estonia, pentru consolidarea apărării ţărilor baltice.
În plus, Franţa va participa cu avioane de vânătoare Rafale şi aeronave de realimentare la misiuni de monitorizare în spaţiul aerian al Uniunii Europene.
(sursa: Mediafax)