x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai puţin oxigen în oceane

Mai puţin oxigen în oceane

de Anca Aldea    |    26 Feb 2010   •   00:00

Nivelul de oxigen în oceanul planetar ar putea să scadă ca urmare a desprinderii, la mijlocul lui februarie, din calota glaciară a unui aisberg de dimensiuni uriaşe şi cântărind 860 de miliarde de tone.



Imaginile înregistrate de sateliţi au arătat atunci că aisbergul a dislocat un al doilea gheţar de dimensiuni asemănătoare, având greutatea de 700 de miliarde de tone. În prezent, cei doi "uriaşi albi" plutesc în derivă, la distanţă mică unul de altul, şi la aproximativ 150 de kilometri depărtare de coastele Antarcticii.

Oamenii de ştiinţă australieni şi germani spun că, prin dislocarea unei părţi a gheţarului, ar putea să apară regiuni ale oceanelor planetei care să fie extrem de sărace în oxigen, iar în aceste zone majoritatea formelor de viaţă subacvatică vor dispărea.

×
Subiecte în articol: verde!