x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai puţini biocombustibili

Mai puţini biocombustibili

de Jurnalul National    |    14 Mar 2008   •   00:00

În oraşul Sydney s-a deschis prima expoziţie permanentă dedicată dinozaurilor. Australian Museum a fost luat cu asalt de vizitatorii care au dorit să vadă şi chiar să atingă giganţii vremurilor preistorice.

În oraşul Sydney s-a deschis prima expoziţie permanentă dedicată dinozaurilor. Australian Museum a fost luat cu asalt de vizitatorii care au dorit să vadă şi chiar să atingă giganţii vremurilor preistorice. În imagine este o machetă realizată după “chipul şi asemănarea” unui Muttaburrasaurus, clasa Iguanodon, una dintre puţinele specii de dinozauri descoperite în Australia. 

 

NEGLIJENŢĂ: Arestată fiindcă şi-a lăsat copilul singur

O americancă din Chicago a fost arestată şi ar putea fi condamnată la un an de închisoare pentru că şi-a lăsat fiica de 2 ani singură în maşină, în timp ce femeia s-a îndepărtat pentru câteva minute, la doar nouă metri de autoturism, informează Daily Mail. Treffly Coyne a ajuns în faţa instanţei, după ce un ofiţer a văzut-o pe fiica sa, de 2 ani, dormind singură în maşina femeii. Coyne a ieşit din maşină doar pentru a le duce pe cealaltă fiică a sa şi pe prietena acesteia să doneze bani în cutia Armatei Salvării, dintr-un magazin universal. Ea a fost apoi arestată şi este anchetată de Poliţie şi de agenţia locală pentru protecţia copilului.

 

TEMERAR: Vrea să urce pe Everest la 75 de ani

Schiorul şi alpinistul japonez Yuichiro Miura, în vârstă de 75 de ani, va încerca în această pri­măvară să urce pe Everest pentru a deveni cel mai în vârstă alpinist care ajunge pe Acoperişul Lumii, relatează AFP. Miura a urcat deja pe cel mai înalt vârf al planetei (8.848 de metri altitudine), situat între Nepal şi Tibet, în 2003, la vârsta de 70 de ani. El a devenit atunci cel mai în vârstă cuceritor al Everestului, însă recordul a fost doborât şi este deţinut în prezent de un alt japonez, care a reuşit ascensiunea la 71 de ani.

 

SONDAJ: Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Potrivit unui sondaj realizat de Asociaţia profesorilor şi lectorilor din Marea Britanie, peste jumătate din băieţeii englezi vor să se facă David Beckham când vor creşte mari. Soţia sa, Victoria (foto), are admiratoare în rândul a 30% din fetiţele chestionate. Există şi micuţi din şcoala elementară care-şi doresc să fie ca... Paris Hilton (32%). Printre vedetele enumerate de copiii chestionaţi se numără Keira Knightley, David Tennant şi Lily Allen.

 

BULGARIA: Licitaţie de tancuri vechi

Bulgaria va vinde la licitaţie elemente provenite de la 140 de tancuri sovietice T-34 utilizate pen­tru apărarea frontierei sale cu Turcia, inamicul său visceral din cadrul NATO în timpul războiului rece, a anunţat Ministerul Apă­ră­rii, relatează AFP. Alte

41 de tancuri germane rare de tipul Panzer IV, care au servit în al doilea răz­boi mondial şi care suscită un viu interes din partea colecţionarilor, vor face obiectul unei alte vânzări în mai, a indicat Emil Petrov, un responsabil al patrimoniului Mi­nis­terului Apă­rării. Cel mai bine echipate opt tancuri vor fi încre­din­ţate mu­zeului de istorie militară, care este gata să le schimbe cu alte muzee, în special în Germania.

 

CHILE: Terorism... cu “clătite Molotov”

Un important ziar chilian, La Tercera, a fost condamnat să achite o amendă de 250.000 de dolari (161.000 de euro) unui grup de cititori care s-au fript după ce au pregătit – cu ajutorul unei reţete publicate de cotidian – clătite care au explodat când au fost puse la prăjit, informează AFP. Cazul “clătitelor Molotov” a făcut multă vâlvă în Chile în urmă cu patru ani, când 14 persoane s-au ales cu arsuri la faţă, braţe

şi piept în momentul în care pasta – introdusă în uleiul încins – a explodat. Un tribunal din Santiago a condamnat Copesa, societatea care editează ziarul, estimând că publicaţia nu a oferit sfaturile necesare utilizării acestei reţete delicate. Potrivit tribunalului, la originea reţetei explozive ar fi propo­rţionarea eronată a ingredientelor (făină, drojdie, unt, zahăr,

lapte sau apă).

 

SHOW: Săptămâna Modei la Los Angeles

Zilele acestea s-a desfăşurat în oraşul Los Angeles un show de modă incendiar. Designerul Robin Antin şi-a prezentat creaţiile cu ajutorul fetelor de la Pussycat Dolls (foto), care, în acelaşi timp, au susţinut şi un recital live. Nu de alta, dar colecţia sa a purtat numele celebrei trupe americane.

 

VIGILENŢĂ: A scăpat de moarte in extremis

Un conductor de tren regional a reuşit să oprească locomotiva in extremis la câţiva centimetri de o femeie care încerca să se sinucidă pe o linie de cale ferată la Hochfelden (estul Franţei), relatează AFP. Femeia în vârstă de circa 40 de ani s-a aşezat pe şinele de cale ferată, aşteptând să fie tăiată, însă conductorul a reuşit să frâneze şi să oprească trenul la numai câţiva centimetri de ea. “A avut noroc, se poate spune că Dumnezeu a fost cu ea”, a comentat comandantul jandarmeriei din Hochfelden.

 

INVENŢIE: Ochelari pentru obiecte pierdute

Oamenii de ştiinţă au inventat o pereche de ochelari care ne ajută să ne amintim unde am lăsat diverse obiecte rătăcite. Ochelarii înregistrează tot ce ne înconjoară şi pot recunoaşte obiectele, infomează Daily Telegraph. Atunci când nu mai ştim pe unde am lăsat cheile de la maşină, de exemplu, nu trebuie decât să menţionăm ce-am pierdut, iar ochelarii vor derula imaginile înregistrate până la momentul în care le puneam pe undeva. Inventatortul Yasuo Kuniyoshi a declarat că nu peste mult timp ochelarii vor fi mai inteligenţi chiar decât posesorii lor, fiind capabili să recunoască obiecte de care purtătorul nu-şi mai aduce aminte. Dar oare vor putea răspunde şi la întrebarea “Unde mi-am lăsat ochelarii?”.

 

CADOU: Billy Crystal,  jucător de baseball

Actorul american Billy Crystal (foto) a semnat un contract profesionist de o zi pentru a juca alături de echipa sa preferată de baseball, New York Yankees, într-un meci de pregătire la Tampa, Florida, SUA, informează AFP. Contractul a fost un cadou pentru îndrăgitul actor, care a împlinit ieri 60 de ani. De altfel, Crystal a purtat tricoul cu numărul 60 pe tricou. Actorul, celebru pentru rolurile din “Când Harry a întâlnit-o pe Sally” şi “Naşul stresat”, a fost eliminat pentru că nu a prins trei aruncări.

×
Subiecte în articol: verde!