x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Marea debarasare”, în oraşe cu peste 20.000 de locuitori

“Marea debarasare”, în oraşe cu peste 20.000 de locuitori

de Alexandru Nastase    |    05 Sep 2009   •   00:00
 “Marea debarasare”, în oraşe cu peste 20.000 de locuitori
Sursa foto: Jurnalul foto/

Campania "Marea debarasare" pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) continuă astăzi în toată ţara. Iniţiată de Ministerul Mediului, cu spijinul organizaţiilor colective ECOTIC, Environ, Recolamp şi al autorităţilor locale, campania se va desfăşura în oraşele cu peste 20.000 de locuitori.



Fiecare român poate scoate în faţa locuinţei sau în locurile anunţate de primării aparate de uz casnic, echipamente informatice şi de comunicaţii, aparatură uzată sau defectă de iluminat, deşeurile urmând să fie preluate şi transportate spre punctele de colectare. Toate cantităţile de DEEE colectate sunt preluate de asociaţiile producătorilor de echipamente electrice şi electronice, care asigură şi supervizează procesul de preluare, transport, dezmembrare, tratare şi reciclare, astfel încât, în final, DEEE-urile să devină inofensive pentru mediul înconjurător.

Procesul de reciclare constă în dezmembrarea manuală sau automatizată a DEEE-urilor, în sortarea şi tratarea acestora şi, în final, în reintroducerea în circuitul de fabricaţie a materiilor prime.

TELVERDE
Campania "Marea debarasare" are ca rol principal educarea şi motivarea românilor, încercându-se instituirea unei anumite rutine pentru o activitate civilizată. Iniţiativa încearcă să răspundă cerinţelor directivelor europene, dar, financiar, are suportul organizaţiilor colective ale producătorilor de echipamente electrice şi electronice şi sprijinul autorităţilor locale.

Organizatorii pun la dispoziţie şi un număr TelVerde gratuit - 0800.888.666, ce poate fi apelat de români pentru a solicita informaţii suplimentare legate de campanie. Toţi cei interesaţi pot găsi informaţii şi îndrumări referitoare la activitatea de colactare a DEEE pe site-urile www.deseurielectrice.ro şi www.mareadebarasare.ro.

"Marea debarasare" a fost iniţiată în 2007 ca o campanie naţională de colectare a DEEE-uri în cooperare cu organizaţiile colective existente, autorităţile publice locale, agenţi de salubritate, firme de colectare, agenţii locale şi regionale de protecţia mediului, ANPM.

×
Subiecte în articol: verde!