Clubul FC Timişoara nu va fi afectat de criza economică mondială, în măsura în care şi autorităţile locale (Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara) vor veni ca acţionari la echipă. Preşedintele clubului, Marian Iancu, a declarat, în exclusivitate pentru www.banateanul.ro, că BkP este gata să investească 6-7 milioane de euro la echipă şi să contribuie substanţial la mărirea capitalului social la FC Timişoara.
"Criza financiară ne obligă şi pe noi să facem calcule, iar investitorii de la BkP vor cere garanţii suplimentare. Criza financiară nu ne-a afectat. Nu sunt probleme, dar vreau să-mi iau măsuri suplimentare că nu vom face plasamente greşite. În prima decadă a lunii decembrie, BkP va face o majorare de capital de 6-7 milioane de euro, iar ziua de 31 decembrie 2008 vreau să ne găsească cu toate taxele şi impozitele plătite la zi, fără nici o datorie", a spus preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu.
Pentru a evita eventualele probleme care pot să apară, Iancu va cere, imediat după ultima etapă de campionat, ca atât Consiliul Local, cât şi Consiliul Judeţean, să vină la echipă în calitate de acţionari. "Am să le cer acestora să se implice ca acţionari. Fără contribuţia acestora, am fi nevoiţi să vindem jucători, ceea ce nu-mi doresc. În Adunarea Generală a BkP am să cer să se facă infuzia de capital, dar aceasta să fie condiţionată de participarea autorităţilor. Noi avem, spre deosebire de alte cluburi din ţară, toate lichidităţile necesare. Legea sportului nu crează un confort investiţional şi, fără implicarea autorităţilor locale, nu vom putea investi în stadion şi în baza materială a clubului. În cazul în care autorităţile vor veni ca acţionari la club, noi vom face primul pas şi vom aduce toate sumele necesare pentru investiţii", a declarat, pentru www.banateanul.ro, Marian Iancu.
Preşedintele FC Timişoara şi-a manifestat disponibilitatea de a coopta ca investitori la club şi alţi oameni de afaceri timişoreni, mulţi dintre ei prezenţi în poziţii de frunte în topul miliardarilor din România. "Suntem dispuşi să atragem acţionari din toate mediile de afaceri, de pe plan local, din Timişoara, pentru a crea un club puternic. Cu infuzia de capital pe care vrem să o facem la începutul lunii decembrie, capitalul social al clubului va depăşi suma de 20 de milioane de euro. Oameni de afaceri potenţi din Timişoara ar putea să vină în orice moment alături de noi, ca acţionari", a spus Iancu.
În cazul în care autorităţile locale se vor îndepărta de echipă, lucrurile ar putea lua o întorsătură nefavorabilă pentru club. "Dacă consiliile locale şi judeţene nu vor percuta, vom analiza situaţia şi vom acţiona în consecinţă. Fără implicarea lor, probabil vom fi nevoiţi să vindem din jucători şi să ne schimbăm obiectivele. Nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru, pentru că ar fi o soluţie de avarie", a încheiat preşedintele FC Timişoara Marian Iancu.
Citește pe Antena3.ro