x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Măsuri speciale la școlile din Argeș: traficul va fi fluidizat, cursurile vor începe la ore diferite

Măsuri speciale la școlile din Argeș: traficul va fi fluidizat, cursurile vor începe la ore diferite

05 Feb 2021   •   22:09
Măsuri speciale la școlile din Argeș: traficul va fi fluidizat, cursurile vor începe la ore diferite

Autoritățile argeșene anunță că vor fi luate măsuri speciale începând de luni, când debutează semestrul al doilea. Deoarece numeroși elevi vor veni la școală, cursurile vor începe la ore diferite, iar circulația aută și pietonală în zona școlilor va fi supravegheată de polițiști.

Reprezentanții Prefecturii județului Argeș au anunțat ce măsuri vor fi implementate începând de luni.

„Pe lângă măsurile de fluidizare a traficului din municipiul Pitești, cu precădere la intrarea în unitățile de învățământ (propuse de Inspectoratul Județean de Poliție), în județ se va implementa un sistem de începere a cursurilor după un program defalcat”, a anunțat, pe Facebook, prefectul Emanuel Soare.

Cursurile vor începe la ore diferite, iar între schimburi clasele vor fi aerisite.

„Conform ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze, iar în situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se va asigura un interval de minimum o oră între acestea. Inspectoratul Școlar Județean Argeș a elaborat un program în acest sens, prin care cursurile vor începe la ore diferite”, a mai spus Emanuel Soare.

Programul, pentru fiecare unitate de învățământ și clasă în parte poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: şcoli