x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MEDICI DE FAMILIE / Conflict aplanat la drum de seară

MEDICI DE FAMILIE / Conflict aplanat la drum de seară

de Oana Antonescu    |    17 Feb 2009   •   00:00

Veniturile medicilor de familie vor rămâne neschimbate în primul trimestru al lui 2009 şi vor scădea cu aproximativ 16% în următoarele trimestre, a anunţat aseară ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.



În cursul zilei de ieri, medicii de familie anunţau că vor intra în concediu medical între 18 şi 20 februarie, nemulţumiţi că fondurile pentru medicina de familie sunt cu 40% mai mici în acest an faţă de 2008.

VENITURI NESCHIMBATE
Aseară, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a decis, în urma unei întâlniri cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prof. dr Irinel Popescu, ca veniturile medicilor de familie să rămână neschimbate în primul trimestru al acestui an, la valoarea de 306 milioane de lei a anului 2008.

Totuşi, pentru trimestrele următoare a anunţat o scădere a veniturilor cu aproximativ 16%. Astfel, medicina de familie va primi de la 1 aprilie 256,5 milioane de lei trimestrial. "Această redistribuire rezultă din rectificarea bugetară şi realocarea de la alte capitole bugetare. În plus, se vor adăuga şi sume suplimentare provenite din cele două noi programe ale Ministerului Sănătăţii: screeningul de cancer de col uterin şi cel al bolilor cardiovasculare, care însumează 180 milioane de lei până la sfârşitul anului. În aceste condiţii, unui medic de familie îi va fi permis ca, în funcţie de performanţe şi de calitatea actului medical, să atingă valori suficiente pentru derularea activităţilor curente", se arată într-un comunicat al MS.

Dr Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, a declarat că revolta medicilor de familie ar putea fi aplanată dacă această hotărâre va fi aprobată în Parlament.

×
Subiecte în articol: observator familie