x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătăţii: 7.250 de flacoane de Remdesivir distribuite în 96 de spitale pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

Ministerul Sănătăţii: 7.250 de flacoane de Remdesivir distribuite în 96 de spitale pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

03 Noi 2021   •   16:33
Ministerul Sănătăţii: 7.250 de flacoane de Remdesivir distribuite în 96 de spitale pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

Ministerul Sănătăţii a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în unităţile sanitare care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Ministerul Sănătăţii, este vorba despre 7.250 de flacoane de Remdesivir de 100 mg., care vor ajunge în 96 spitale din toată ţara pentru tratarea pacienţilor cu forme medii de boală.

Criteriile de repartizare au ţinut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat şi de numărul pacienţilor internaţi, confirmaţi, în secţii şi în ATI care necesită administrare, conform deciziilor comisiei de specialitate a MS, precizează sursa citată. 

×
Subiecte în articol: remdesivir