x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sanatatii - Dezbateri cu accident vascular cerebral

Ministerul Sanatatii - Dezbateri cu accident vascular cerebral

de Magda Marincovici    |    Oana Antonescu    |    15 Noi 2005   •   00:00
Ministerul Sanatatii - Dezbateri cu accident vascular cerebral

Vicepresedintele Cartelului Alfa, Adrian Cojocaru (foto), a facut accident vascular cerebral (AVC) chiar in sediul Ministerului Sanatatii (MS), in pauza discutiilor privind legile reformei in sistemul sanitar, condusa de ministrul Eugen Nicolaescu. Doctorul Dan Peretianu, presedintele Camerei Federative a Medicilor, participant la dezbateri, ne-a declarat ca, desi Adrian Cojocaru a insistat pe faptul ca noua lege nu aduce nimic nou in ceea ce priveste independenta Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), totusi acest accident nu se poate pune pe seama discutiilor contradictorii. Adrian Cojocaru a fost vicepresedinte al CNAS si este membru in Consiliul de Administratie al CNAS, este casatorit, tata a doi copii. Are 53 de ani si este o persoana supraponderala. Potrivit purtatorului de cuvant al MS, Oana Grigore, Adrian Cojocaru avea tensiunea 230/140 mmHg in momentul accidentului.

STARE CRITICA. Directorul Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti, dr. Ovidiu Cismaru, ne-a declarat ca starea de sanatate este critica, dar stabila in urma interventiei de urgenta a medicilor de pe ambulanta. "Despre gravitatea starii se pot spune mai multe abia dupa efectuarea unei tomografii. Aceasta va stabili daca are un AVC de tip ischemic sau hemoragic si daca acesta poate fi operat la sectia de neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta «Bagdasar-Arseni», acolo unde a fost internat de urgenta." (M. Marincovici, O. Antonescu)

×
Subiecte în articol: observator