2000 de sindicalişti din administraţia locală, dar şi de la companii privatizate protestează în faţa Prefecturii Braşov. O parte dintre participanţii la mitingul de protest de la Braşov au forţat intrarea în sediul Prefecturii şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, busculada creându-se în momentul în care o delegaţie a liderilor de sindicat a fost chemată la discuţii de prefectul Ion Gonţea.
Sindicalişti de la BNS, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi Meridian, precum şi angajaţi de la muzee, Direcţia pentru Protecţia Copilului, Casa de Pensii au venit cu steaguri şi pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.
O delegaţie a liderilor sindicali a fost chemată la discuţii de către prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, iar în momentul în care jandarmii au înlăturat gardurile de protecţie pentru a permite accesul acestora în Prefectură manifestanţii au forţat intrarea şi s-au îmbrâncit cu jandarmii, relatează Mediafax. În cele din urmă, forţele de ordine au reuşit să îi liniştească pe protestatari, iar o delegaţie a liderilor de sindicat a intrat la discuţii cu prefectul.
La protest iau parte cadre didactice, pensionari, angajaţi din sistemul de sănătate, poliţişti în uniformă şi funcţionari din toate domeniile administraţiei publice, inclusiv de la Consiliul Judeţean, care sunt membri ai BNS, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, FEN, Sanitas, Meridian.
Protestatarii fluieră şi scandează lozinci împotriva guvernanţilor, folosind şi sirene vechi, utilizate pe timpul războiului pentru anunţarea pericolelor.
Unii dintre protestatari au coase, dar şi talăngi, purtând pancarte cu mesaje precum "Vrem un trai decent", "Nici Hitler nu şi-a exterminat propriul popor", "Băsescu şi cu Vlădescu, să-l prindeţi pe Ceauşescu, să-l luaţi şi pe Boc şi să faceţi poc".
În timpul manifestaţiei, mai mulţi sindicalişti de la Sanitas au aprins lumânări şi au ars fotografii cu Traian Băsescu.
Acţiunea de protest, care a început la ora 11.00 şi este programată să se încheie la ora 13.00, este supravegheată de peste 80 de poliţişti şi jandarmi.
Acţiuni similare de protest, organizate de confederaţiile sindicale, au avut loc şi marţi şi miercuri, în mai multe oraşe din ţară, printre care Iaşi, Braşov, Galaţi, Craiova, Târgu Mureş, Botoşani, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Constanţa.
Citește pe Antena3.ro