x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit actorul Mircea Diaconu, „românul isteț și fermecător”

A murit actorul Mircea Diaconu, „românul isteț și fermecător”

de Redacția Jurnalul    |    14 Dec 2024   •   12:10
A murit actorul Mircea Diaconu, „românul isteț și fermecător”
Sursa foto: Hepta

Actorul Mircea Diaconu a murit sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după o lungă suferință. Într-un material de colecție, publicat în „Jurnalul”, în decembrie 2020, regretatul jurnalist Florin Condurățeanu scria despre Mircea Diaconu că este „românul isteț și fermecător”.

Mircea Diaconu s-a născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș.

El a fost actor, dar și om politic. De asemenea, a fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, din București.

Mircea Diaconu a fost director al Teatrului „Nottara” din București, de unde a demisionat în noiembrie 2011, fiind declarat în conflict de interese în urma acțiunii penale a Agenției Naționale de Integritate deoarece cumula două funcții publice, acuzație dovedită ulterior ca fiind falsă.

El a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD, senator din partea PNL din 2008 până în 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din 2014 până în 2019.

Actorul s-a stins din viață sâmbătă, din cauza unei boli necruțătoare.El se afla la  Fundeni  de  câteva  săptămâni, după  intervenții  în țară și în Belgia  

Trupul neînsuflețit al actorului Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12.00 și 16.00, la Teatrul Nottara, unde apropiații vor putea veni să-i aducă un ultim omagiu.

Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Într-un material publicat în „Jurnalul”, în decembrie 2020, https://jurnalul.ro/editorial/mircea-diaconu-romanul-istet-si-fermecator-862108.html regretatul jurnalist Florin Condurățeanu scria despre Mircea Diaconu că este românul isteț și fermecător. Iată textul integral al materialului: 

Mircea Diaconu, românul isteţ şi fermecător

Mircea Diaconu, în fruntea distribuţiei din cele mai multe filme, a devenit ca un neam de-al fiecărei familii româneşti. Cu zâmbetul lui inegalabil, de deştept descurcăreţ, cu haz, inimos şi însorind totul în jurul lui, Mircea Diaconu a devenit portretul-robot al românului cel de toate zilele. În „Buletin de Bucureşti”, în „Aurul, dolarii şi ardelenii”, în „Mere roşii”, în „Filantropica”, pe scenă în „Scrisoarea pierdută”, Mircea Diaconu te făcea să-l îndrăgeşti, iar patriotismul care a înflorit mereu din el te punea pe gânduri după fiecare frază rostită de marele actor şi profesor de artă teatrală. Îmi destăinuia în emisiunile mele de la Antenă că îl enervau teribil personajele din filmele de dinainte de 1989 pentru că personajele n-aveau niciun milimetru de defecte, erau din plastic, tocmai concepute artificial ca perfecte, nu mai aveau carne omenească. Şi atunci actorul le mai inventa câte un tic, de exemplu, să se bage prea tare în sufletul omului din faţă, să se apropie de mai să-i răpească răsuflarea, îşi mai năclăia ridicol părul cu briliantină picurată în preaplin.

Mircea Diaconu a reuşit ca independent, fără niciun partid în sprijin, să fie ales în Parlamentul Europei, a pornit singur în acel Aro vechi al lui prin toată ţara, vorbind cu oamenii prin parcuri şi pieţe, ascultându-le ofurile şi apoi pledându-le cauza în forurile europene. „În faţa primăriei unei comune m-am oprit şi scuturam firimiturile de la covrigii cu care mă îndestulasem, când o săteancă şi alţi doi ţărani m-au luat în braţe, făcându-mi cel mai mare compliment: «Eşti de-al nostru!»”.

Mi-a povestit în interviu că juca la Teatrul Bulandra şi locuia cu chirie la mansarda unui bloc vechi de peste drum. După spectacole, fugea acasă şi scria într-un caiet de dictando gândurile şi simţirile pe care la trăise în acea zi. Într-o noapte, s-a isprăvit ciotul de creion şi a ieşit pe străzile pustii să cerşească un creion. O patrulă i-a dat un creion prăpădit şi s-a dus să-şi aştearnă pe caiet talentul de român sensibil şi iubitor de Neam. 

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: mircea diaconu deces moarte factor