x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Moldova va reveni la Romania pana in 2010"

"Moldova va reveni la Romania pana in 2010"

10 Iun 2004   •   00:00
"Moldova va reveni la Romania pana in 2010"

OBSERVATOR

Unul dintre sfetnicii pre[edintelui rus, politologul Stanislav Belkovski, a venit la Bucuresti cu un plan pe cat de spectaculos, pe atat de controversat: Moldova se va uni cu Romania, iar Transnistria va fi stat recunoscut. Stanislav Belkovski este unul dintre cei mai cunoscuti politologi de la Moscova. Se spune despre el ca a fost in spatele campaniei declansate de presedintele rus, Vladimir Putin, impotriva oligarhilor. Recent a iesit in fata cu o alta campanie spectaculoasa, care implica si Romania. Belkosvki a propus, ca solutie la rezolvarea diferendului transnistrean, alipirea Moldovei la Romania si recunoasterea Transnistriei. Exista voci potrivit carora planul este sustinut de puterea de la Moscova, interesata sa controleze Transnistria, avanpost al sau la granita cu NATO si Uniunea Europeana. Aflat la Bucuresti, Belkovski a acceptat sa stea de vorba cu reporterul Jurnalului National.
LAVINIA TUDORAN

  • Jurnalul National: De ce ati facut acest plan, de alipire a Moldovei la Romania si de recunoastere a Republicii Transnistria?

    Stanislav Belkovksi: Pentru ca m-a preocupat foarte mult problema Moldovei si a Transnistriei in ultimii patru-cinci ani. Am fost de 14 ori in acest timp si la Chisinau, si la Tiraspol, pentru a aduna opinii, pareri, realitati. Din tot ce am observat, am ajuns la concluzia ca aceasta solutie este cea mai realista...

  • Dar solutia dumneavoastra nu este agreata nici la Chisinau, nici la Bucuresti...

    Da, dar nu-mi fac griji, pentru ca ideile noi si revolutionare nu sunt impartasite la inceput, atunci cand sunt spuse pentru prima data. Din ce stim despre evolutiile istorice din ultimul secol, aceste idei sunt cele care functioneaza si, in cele din urma, sunt puse in aplicare.

  • Credeti ca planul Belkovski va fi pus in practica?

    Are toate sansele. In special Romania si Rusia, dar si Moldova, Transnistria, Uniunea Europeana, in postura sa de casa a unor noi entitati, ar trebui sa fie interesate la maximum de aplicarea planului meu in ciuda rezistentei incapatanate a birocratiei, mai ales cea din Moldova, care, de una singura, ar distruge aceasta solutie inainte sa inceapa sa fie pusa in aplicare. Cred insa ca trebuie sa ne gandim la oameni, nu la birocratie. Rusia si Romania, impreuna cu Uniunea Europeana, mai exact, sub obladuirea Uniunii Europene, ar putea fi cosponsorii planului meu.

  • Cand va deveni strategia dumneavoastra o realitate? Cand credeti ca Moldova se va alipi Romaniei, iar Transnistria va fi un stat recunoscut?

    Moldova va reveni la Romania pana la sfarsitul acestui deceniu, pana in 2010. Intai de toate, dupa schimbarea de putere din Moldova si mai apoi, dupa ce toate statele implicate ajung la concluzia ca nu exista alta cale. Moldova este un stat artificial, cu majoritate de populatie romaneasca, iar Transnistria este o noua identitate. Ele nu vor putea forma niciodata un singur stat. Mai exista o varianta. Ca cele trei entitati, Moldova, Transnistria si Gagauzia sa formeze trei state diferite. Dar eu nu vad Moldova drept o entitate nationala de sine statatoare, ci ca pe una artificiala, care nu se poate guverna singura, ci cu un prea mare ajutor din strainatate.

  • Ati incercat sa va consultati cu autoritatile de la Bucuresti?

    Nu inca. Dar am discutat cu politicieni din Moldova si cu persoane foarte influente de la Moscova, nu va pot dezvalui numele lor, si am tot suportul lor. Bineinteles, va mai dura ceva vreme pana cand strategia va deveni un punct de vedere oficial.

  • Dar aveti de gand sa cereti opinia, sa vedeti ce parere au politicienii romani despre planul dumneavoastra?

    Este prima mea vizita la Bucuresti si ma voi folosi de ea din plin pentru a incerca sa discut cu autoritatile romane planul meu. Sper ca in curand sa stabilim si modalitatile prin care il putem pune in practica.

  • Asta inseamna ca veti veni mai des la Bucuresti?

    Nu stiu, presupun ca da.
  • ×
    Subiecte în articol: observator romania moldova