x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Morții din tirurile ATI: Cutremur judiciar la Primăria capitalei și Ministerul Sănătății

Morții din tirurile ATI: Cutremur judiciar la Primăria capitalei și Ministerul Sănătății

de Adrian Stoica    |    10 Apr 2025   •   14:27
Morții din tirurile ATI: Cutremur judiciar la Primăria capitalei și Ministerul Sănătății

Cunoscutul avocat Adrian Cuculis susține că în dosarul morților de la spitalul Victor Babeș, cunoscut sub numele de “tirurile ATI din pandemie”, parchetul a admis cererea de introducerea în procesul penal atât a Primăriei Capitalei condusă de Nicușor Dana și atunci și acum, prin primar, cât și a Ministerului Sănătății în ceea ce privește responsabilitatea civilă pentru morții din tirurile ATI. 

"Mai pe scurt, procurorul a concluzionat că cererea noastră este întemeiată prin prisma obligațiilor ce reveneau Primăriei capitalei și în subordinea cui se afla spitalul, dar și a Ministerului Sănătății cu prerogativele ce derivă din lege, iar în ipoteza în care condamnarea va interveni pentru personalul de acolo, părțile responsabile civilmente vor fi obligate să plătească despăgubirile morale și materiale care se ridică la milioane de euro", spune Av. Cuculis Adrian.

Practic, decizia procurorului de caz vine ca urmare a unei solicitări formulate de partea civilă, care a argumentat că atât Primăria Capitalei, în subordinea căreia se afla Spitalul Victor Babeș, cât și Ministerul Sănătății, cu atribuții legale clare în domeniul gestionării infrastructurii medicale și al crizelor sanitare, trebuie să răspundă pentru lipsa de siguranță și coordonare din perioada respectivă.

Procurorul a considerat cererea întemeiată, precizând că cele două instituții au avut obligații legale clare, iar în eventualitatea unei condamnări a personalului medical sau tehnic implicat, Primăria și Ministerul Sănătății pot fi obligate să plătească despăgubiri materiale și morale, estimate la sume de ordinul milioanelor de euro.

Tragedia s-a petrecut în plină criză pandemică, când mai mulți pacienți internați în tirurile ATI, unități mobile destinate cazurilor grave de COVID-19, și-au pierdut viața în condiții suspecte. Ancheta penală, aflată în desfășurare de peste doi ani, a vizat inițial cadre medicale și personal tehnic, dar se extinde acum și asupra instituțiilor care aveau responsabilitatea asigurării siguranței și funcționării legale a acestor unități.

În perioada următoare, ancheta va intra într-o nouă etapă, în care vor fi stabilite cu exactitate circumstanțele care au dus la decesul pacienților și gradul de responsabilitate al instituțiilor implicate. Totodată, va fi analizat cuantumul despăgubirilor cerute de familiile victimelor, care ar putea ridica nota de plată la un nivel record pentru o cauză de acest tip în România.

×