x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MS: 140 de paturi suplimentare de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid

MS: 140 de paturi suplimentare de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid

16 Mar 2021   •   20:30
MS: 140 de paturi suplimentare de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru bolnavii de Covid va fi suplimentat în țară cu 140, iar cel al paturilor destinate terapiei intermediare cu 210, a anunțat marți seara Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății a avut marți o videoconferință cu managerii spitalelor de la nivel județean, în care s-au analizat măsuri privind creșterea capacităților de tratare a pacienților Covid-19 în secțiile de terapie intensivă.

„În urma discuțiilor, s-a decis ca aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulți și aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienților Covid-19 să fie suplimentate în unitățile sanitare județene, urmând ca în perioada următoare unitățile sanitare să comunice Ministerului Sănătății posibilitățile de a suplimenta în continuare numărul acestora”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Conform acestuia, cele 140 de paturi identificate se adaugă celor 50 de paturi de ATI pentru adulți, 4 paturi de terapie neonatală și aproximativ 140 de paturi de terapie intemediară care au fost suplimentate luni în unitățile sanitare bucureștene.

De asemenea, Ministerul Sănătății a cerut redistribuirea personalului medical la nivel județean și suplimentarea acestuia în secțiile de terapie intensivă unde există un deficit de personal, precum și reorganizarea circuitelor COVID-19 și non-COVID-19 în unitățile sanitare în vederea creșterii capacității de tratare a pacienților COVID-19 aflați în stare gravă.

Reprezentanții ministerului au cerut managerilor de spitale să identifice necesarul de ventilatoare și să solicite Ministerului Sănătății și Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei aparatura medicală necesară dotării paturilor de terapie intensivă.

„Ministerul Sănătății îndeamnă persoanele cu simptome să se adreseze de urgență medicului de familie sau autorităților medicale pentru testare și luare în evidență și să evite automedicația, astfel încât să nu se ajungă la dezvoltarea de forme grave ale bolii care să necesite internare în secțiile de terapie intensivă”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: paturi terapie intensivă