x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Municipalitatea a prezentat la Bruxelles proiectul staţiei de epurare a apelor uzate de la Glina

Municipalitatea a prezentat la Bruxelles proiectul staţiei de epurare a apelor uzate de la Glina

05 Oct 2010   •   00:00

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au prezentat, marţi, la conferinţa "Open Days 2010" - săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor, organizată la Bruxelles, proiectul staţiei de epurare a apelor uzate de la Glina, considerând că acesta poate fi inclus într-un manual de bune practici.



Delegaţia Primăriei Capitalei a participat la conferinţă alături de 10 reprezentanţi din şapte ţări membre ale UE, printre care Italia, Suedia, Estonia, Portugalia, Lituania şi Grecia.
Proiectul de realizare a staţiei de epurare a apelor uzate de la Bucureşti este considerat cel mai mare proiect de mediu din România, atât ca valoare a fondurilor europene absorbite, cât şi ca dimensiune a staţiei de epurare a apelor uzate.
Managerul proiectului, Sanda Trăşculescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că deşi nu este finalizat, fiind aproape de sfârşit doar prima parte, modalitatea de realizare a acestuia poate fi inclusă într-un manual de bune practici, care să ofere soluţii şi altor administraţii publice europene în ceea ce priveşte realizarea unor obiective similare.
De asemenea, în cadrul conferinţei, managerul proiectului staţiei de epurare de la Glina a precizat că pe viitor, în cadrul întâlnirilor "Săptămânii europene a regiunilor şi oraşelor", ar trebui abordate şi problemele cu care s-au confruntat administraţiile publice centrale atunci când au implementat proiecte europene.
"Ar trebui să împărtăşim şi problemele cu care ne-am confruntat pe parcursul implementării proiectelor, deoarece este foarte util, pe viitor, să învăţăm unii de la alţii ce să nu facem", a mai spus Sanda Trăşculescu.
Din delegaţia municipalităţii a făcut parte şi Anca Boldor Angelescu, consilier în cadrul Direcţiei credite externe a Primăriei Capitalei.
Cea de-a opta ediţie "Open Days - săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor" are loc în perioada 4-7 octombrie, la Bruxelles. Reuniunea este organizată anual de Comisia Europeană şi de Comitetul Regiunilor.
La eveniment participă aproximativ 6.000 de reprezentanţi ai administraţiilor publice centrale şi locale.
La începutul lunii iulie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, anunţa că a semnat cererile oficiale către Guvern şi instituţiile europene pentru accesarea fondurilor necesare realizării fazei a doua a proiectului staţiei de epurare a apelor uzate de la Glina.
"Am semnat cererea oficială atât către Bruxelles, cât şi către Guvernul României pentru accesarea celor aproximativ 450 de milioane de euro necesari realizării unităţii a doua din staţia de epurare a apelor uzate de la Glina", spunea atunci Sorin Oprescu.
Potrivit primarului general, în discuţiile avute cu reprezentanţii Preşedinţiei şi cei ai Guvernului a fost luat acordul de principiu pentru accesarea fondurilor europene, perioada de timp necesară aprobării fiind de trei până la şapte luni.
"Proiectele sunt făcute, documentaţia există, avem nevoie de 450 milioane de euro, care evident vor veni în tranşe, termenul de finalizare a lucrărilor este 2017", preciza Oprescu.
După finalizarea fazei I a staţiei de epurare de la Glina, care va fi dată în folosinţă cel mai probabil la sfârşitul acestui an, municipalitatea va începe realizarea celei de-a II-a faze prin care Capitala ar putea avea o epurare de sută la sută a apelor uzate ale oraşului.
Potrivit primarului general, construirea primei etape din staţia de epurare a costat 108.300.000 de euro, municipalitate contractând de la BEI şi BERD 35 de milioane de euro, alte 70.395.000 de euro fiind fonduri europene ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) şi 2.905.000 de euro sunt fonduri provenite de la Guvernul României.
Reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate Bucureşti etapa I este cel mai important proiect de mediu din ţară şi din sud-estul Europei, care va elimina impactul apelor uzate ale Capitalei care sunt deversate direct în râul Dâmboviţa. Funcţionarea acestei staţii va reduce cu 30 la sută încărcătura biologică poluantă vărsată în Dunăre pe parcursul acestui râu pe teritoriul României.
În prezent, reţeaua de canalizare din Bucureşti este extinsă pe 85 la sută din lungimea totală a străzilor, deservind aproape 90 la sută din populaţie. Apele uzate din toată Capitala sunt preluate de colectorul principal construit sub râul Dâmboviţa. Conţinutul acestui colector este evacuat direct în râul Dâmboviţa, în zona sud-est a Capitalei, în dreptul comunei Glina. (MEDIAFAX)

×
Subiecte în articol: observator