Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a participat, duminică, la inaugurarea noului punct de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, situat pe platforma combinatului Azomureş, care va deservi una dintre cele mai aglomerate zone a municipiului Târgu Mureş şi localităţile limitrofe.
Unitatea, care va deservi zona de vest a municipiului Târgu Mureş şi mai multe localităţi învecinate, va avea permanent un echipaj mobil de urgenţă SMURD cu o autospecială de tip B2 şi, ulterior, un echipaj de stingere a incendiilor.
"Este un punct de lucru care aduce echipele mai aproape de populaţie. Cartierul acesta şi zona Ungheni, Cristeşti, toată zona asta, maşinile de urgenţă veneau fie de la centru, dacă venea SMURD-ul acesta era cel mai apropiat punct, fie veneau de la celălalt capăt al oraşului, dacă venea ambulanţa. Acum, punctul care este aici va reduce timpul poate chiar şi mai mult de 10 minute, 15 minute pentru urgenţele mari, pentru că să traversezi oraşul în timpul zilei îţi ia poate 10-15 minute să vii de la Serviciul de Ambulanţă până aici, poate şi mai mult, chiar şi cu girofar şi sirenă. Deci punctul acesta se reduce timpul de reacţie, asta este cel mai important lucru", a declarat Raed Arafat.
Şeful DSU a arătat că acesta este al doilea punct de intervenţie al ISU amenajat în zone extrem de aglomerate din Târgu Mureş şi ieşirea către E 60, după cel care funcţionează la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş.
"Aici vorbim de 3 persoane/tură/maşină de prim ajutor şi când va veni o maşină de stingere vor fi încă minim 4 persoane în plus. Sunt angajaţi ai ISU, este SMURD-ul, astea sunt maşinile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Azomureşul are propriile echipe de pompieri, iar echipajul găzduit aici este ca să ne sprijine să putem ieşi în zonă, iar dacă apare o urgenţă în Azomureş, normal, poate să-i ajute. Purtăm discuţii şi cu alte oraşe din ţară pentru înfiinţarea de puncte. Clujul are două puncte şi acolo, în mod normal, trebuie să ajungem la încă două puncte de lucru, ca să acoperim Clujul bine. Sunt oraşe care au nevoie de două, trei şi chiar de patru puncte de lucru, depinde de distanţe, mă refer la timpul de parcurs, nu neapărat distanţe în kilometri. Bucureştiul, care trebuie să facă mai multe puncte de plecare în el şi unde se lucrează pe acest aspect. S-a discutat şi poate că anul acesta vom vedea deja începerea lucrărilor la primele puncte în Bucureşti", a precizat Raed Arafat.
Şeful ISU Mureş, col. Călin Handrea, a susţinut că noul punct de intervenţie este a 14-a locaţie din care echipajele inspectoratului intervin şi că fiecare echipaj de prim-ajutor a avut, pe parcursul anului trecut, în medie, în jur de 1.400 de intervenţii.
"Azomureş se află într-o zonă aglomerată, este o zonă care se dezvoltă în continuare, atât din punct de vedere industrial, cât şi uman şi urmează ca prin zonă să treacă autostrada. Ne dorim ca intervenţiile să fie puţine, deşi experienţa ne-a dovedit că nu e aşa, şi chiar dacă sunt multe, măcar să fie reuşite", a arătat Călin Handrea.
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a arătat că pentru noul punct de intervenţie combinatul Azomureş a realizat investiţia, care cuprinde un dispecerat, o sală de mese, camere de odihnă şi dormitoare pentru cei care execută permanenţă 24 de ore din 24.
La rândul său, preşedintele CJ Mureş, Peter Ferenc, a precizat că înfiinţarea unor puncte de intervenţie în zonele aglomerate este benefică, întrucât timpul înseamnă viaţă şi că acest factor trebuie avut prima oară în vedere.
AGRPRES