x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Robert Negoiţă: Sumele de care am fost vitregiți în primele trei luni ale anului vor fi restituite la rectificarea bugetară

Robert Negoiţă: Sumele de care am fost vitregiți în primele trei luni ale anului vor fi restituite la rectificarea bugetară

11 Iun 2019   •   14:57
Robert Negoiţă: Sumele de care am fost vitregiți în primele trei luni ale anului vor fi restituite la rectificarea bugetară

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat marţi că, în urma discuţiilor avute la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-a ajuns la concluzia că sumele de care primăriile "au fost vitregite" în ultimele trei luni vor fi restituite la rectificarea bugetară. 

"În primul rând, vreau să le mulţumesc reprezentanţilor Guvernului, doamnei prim-ministru, domnului ministru de Finanţe pentru că şi-au făcut timp să stea de vorbă cu noi şi să reanalizăm discuţia pe care am avut-o în luna ianuarie, ocazie cu care am şi semnat un document care prevedea anumite lucruri, lucruri care nu s-au întâmplat tocmai aşa cum scria în document. Dar să lăsăm trecutul cum a fost. Avem un angajament şi din partea doamnei prim-ministru, şi din partea ministrului de Finanţe că sumele de care am fost vitregiţi în primele trei luni ale anului vor fi restituite la rectificarea bugetară. Pe cale de consecinţă, este un pas înainte, avem o promisiune, să sperăm că lucrul ăsta se va şi întâmpla la rectificarea bugetară", a spus Negoiţă la finalul discuţiilor, la care au mai participat primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, şi edilii de sectoare. 

El a mai spus că, atât timp cât cotele alocate autorităţilor locale au fost atât de modificate în ultimii ani, a insistat ca acestea să fie trecute nu doar în Legea bugetului, ci în Legea finanţelor publice locale - Legea 273 sau în Codul finanţelor publice locale. 

Întrebat ce va face dacă nu va fi respectată promisiunea, Negoiţă a spus: "Acum, sincer, dacă de exemplu plecăm de la premisa că nu avem cuvânt, nu are rost să ne mai vedem. Diferenţa între noi, oamenii, şi celelalte vietăţi este fix asta - că noi, oamenii, avem cuvânt. Dacă nici pe ăsta nu-l mai avem, nu mai este nicio diferenţă. Eu am credinţa că suntem cu toţii oameni şi, atunci când discutăm nişte lucruri şi ne angajăm, ele se şi întâmplă". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Robert Negoiţă