x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nereguli la IKEA. ANPC propune închiderea unor zone alimentare din București

Nereguli la IKEA. ANPC propune închiderea unor zone alimentare din București

04 Noi 2021   •   19:30
Nereguli la IKEA. ANPC propune închiderea unor zone alimentare din București

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București a sancționat IKEA pentru neregulile descoperite în zonele alimentare de la ambele magazine pe care compania le deține în capitală.

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a verificat joi zonele alimentare ale ambelor magazine pe care operatorului economic SC IKEA ROMANIA SA le deține în Capitală.

În urma controlului, au fost constatate numeroase deficiențe. Este vorba despre utilizarea unor vitrine frigorifice care aveau zone cu rugină, mucegai, cu acumulări de apă, insecte moarte, resturi alimentare și praf la zona ventilatoarelor.

De asemenea, strat de praf și grăsime se afla și pe sitele ventilatoarelor din camerele frigorifice de depozitare a fructelor și legumelor, a preparatelor reci din unitatea proprie și a cărnii refrigerate.

Comisarii au mai constatat că existau probleme cu informarea consumatorilor și nu erau respectate temeraturile de expunere.

Ca atare, comisarii CPCMB au sancționat contravențional operatorul economic, cu amendă în valoare de 20.000 lei. În plus, ei au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru vitrinele asistate la care au fost constatate deficiențele menționate, până la remedierea neregulilor (IKEA Băneasa) și oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării de produse în zonele de servire restaurant și cafenea (IKEA Pallady).

De asemenea, s-a propus oprirea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni (IKEA Pallady).

(sursa: Mediafax)

×