x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vești bune pentru întreprinderile autohtone! Nicolae Ciucă a făcut anunțul

Vești bune pentru întreprinderile autohtone! Nicolae Ciucă a făcut anunțul

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2023   •   20:12
Vești bune pentru întreprinderile autohtone! Nicolae Ciucă a făcut anunțul
Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a promis, joi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai crescătorilor de bovine și cu reprezentanți ai industriei laptelui, că va sprijini acest sector și că au fost identificate resurse financiare din fonduri europene în acest sens.

În cadrul întâlnirii organizate la Palatul Victoria au fost analizate efectele implementării soluțiilor de sprijin stabilite de Guvern, precum și noi măsuri de susținere a fermierilor și industriei de profil, în scopul valorificării produselor agricole în beneficiul consumatorilor români.

Premierul Ciucă a anunțat că au fost identificate resurse financiare din fonduri europene pentru susținerea industriei autohtone a laptelui. La următoarea întâlnire, care va avea loc marți, 11 aprilie, va fi agreat cadrul legislativ ce va permite industriei laptelui din România să depășească dificultățile pe care le întâmpină în această perioadă, transmite Guvernul.

„Pe toți ne preocupă securitatea alimentară și vrem să știm ca oamenii își pot permite să cumpere un litru de lapte din orice magazin. Ne dorim creșterea competitivității sectorului agricol în raport cu potențialul pe care România îl are, precum și prezența mai mare a producătorilor locali în lanțurile comerciale. De la nivelul Guvernului susținem aceste două direcții prin investiții publice pentru dezvoltarea infrastructurii de depozitare și procesare pentru micii producători, acordarea de facilități pentru procesatori și finanțarea mecanismelor și schemelor de susținere, astfel încât banii europeni și din bugetul național să ajungă la timp la fermierii români. Am convingerea că prin dialog și respect pentru munca fiecăruia vom găsi soluții pentru a depăși acest impas”, a afirmat Nicolae Ciucă.

La întâlnire au participat Rareș Burlacu, președintele Agenției pentru Investiții și Comerț Exterior, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Agriculturii, ANSVSA, ANPC, ai Consiliului Concurenței, dar și reprezentanții asociațiilor Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin, Federația Crescătorilor de Bovine de România, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, Asociația Patronală Română din Industria Laptelui și Asociația de Vaci HolsteinRo, precum și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca industrie lapte