x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă, despre modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu

Ciucă, despre modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2023   •   17:15
Ciucă, despre modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre amendamentele depuse la Parlament care vizează pensiile speciale.Pensia fiecărui cetățean trebuie să reflecte importanța muncii sale de o viață și contribuția la sistemul public, a spus premierul.

Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR, a declarat luni Nicolae Ciucă.

Premierul a oferit detalii despre amendamentele asumate de guvernanți.

„Se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi. Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice”, a transmis Nicolae Ciucă.

Premierul mai susține că veniturile din pensie trebuie să fie proporționale contribuției la sistemul public, astfel încât nicio pensie de serviciu să nu depășească venitul obținut în perioada de activitate.

„Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni. Se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari. Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice”, a mai anunțat Ciucă.

Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate. În plus, se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri, a explicat Ciucă.

Amendamentele au fost formulate în urma discuțiilor purtate de ministrul Muncii la Bruxelles și completează pachetul de reforme pe care România trebuie să și-l asume în acest an prin PNRR, a precizat Ciucă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca pensii amendamente