x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: Clădiri monument istoric, renovate prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic

Nicuşor Dan: Clădiri monument istoric, renovate prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2023   •   15:08
Nicuşor Dan: Clădiri monument istoric, renovate prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic
Sursa foto: facebook

Mai multe clădiri monument istoric, dar şi imobile rezidenţiale din Bucureşti vor fi renovate în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cererile de finanţare în acest scop însumând aproximativ 620 milioane lei, anunţă Primarul Capitalei, Nicuşor Dan

Potrivit edilului, Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a depus 24 de cereri de finanţare pentru acest program.

Pentru clădirile monument istoric au fost depuse cereri de finanţare în valoare totală de 179 milioane lei.

„Încurajăm asociaţiile de proprietari să colaboreze cu reprezentanţii PMB în vederea pregătirii celorlalte documente necesare derulării proiectelor depuse. Pentru anul 2023, programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%. Ministerul nu cere cofinanţare nici de la locatari, nici de la autorităţile locale sau centrale", a scris Nicuşor Dan, miercuri, pe Facebook.

×
Subiecte în articol: nicusor dan clădire monument istoric