„Faptul că lupta anticorupție s-a redus dramatic are influență politică. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea vorbește de mult de probleme în justiție fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiției, voință de a intra cu adevărat în ele. Dar soluția la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe”, spune Nicușor Dan, pe Facebook, după ce a urmărit materialul Recorder cu privire la situația din justiție.
Președintele pune niște întrebări retorice: „Cine strânge probele și cine face sesizările? De ce nu avem încă un raport din interiorul sistemului de justiție, deși se vorbește de lucrurile astea de mult timp? Câte sesizări s-au făcut din interiorul sistemului de justiție pe faptele de care vorbim? Câte acțiuni în justiție s-au făcut pe faptele de care vorbim? De ce sunt doar trei magistrați în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii? De ce nu a contracandidat-o nimeni pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curți?”.
Dan a reiterat că a început să lucreze, la Administrația Prezidențială, la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție.
„Discutăm cu magistrați. Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit. Dar trebuie și o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși, de bună-credință. E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Și îi asigur, la rândul meu, de implicare și bună-credință pentru a aduce justiția acolo unde și-o doresc românii”, mai spune președintele României.
(sursa: Mediafax)



