Noile troleibuze Solaris care vor circula în Capitală de la începutul anului viitor se pregătesc să iasă pe poarta fabricii din Polonia, anunță pe Facebook Nicușor Dan .
Dintre cele 100 de troleibuze cumpărate de Primăria București, 15 vor fi livrate la începutul lunii ianuarie, iar restul vor ajunge etapizat până în luna iunie.
„O delegație tehnică din Primăria Capitalei a fost la fabrica din Polonia pentru a vedea stadiul producției noilor troleibuze. Acestea vor avea o lungime de 12 metri, autonomie de minim 20 km, aer condiționat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize USB. De asemenea, vor fi prevăzute cu sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE), echipamente ITS cu funcțiile de numărare și informare a călătorilor (audio-vizuală), infotainment, supraveghere video, wi-fi şi sistem de comunicare online”, adaugă edilul.
Potrivit primarului, capacitatea de transport a unui troleibuz va fi de 90 de pasageri, dintre care 27 pe scaune.
Pentru achiziția celor 100 de troleibuze, Primăria București a obținut fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu.
(sursa: Mediafax)