x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan anunță în ce condiții s-ar retragere din cursa electorală

Nicușor Dan anunță în ce condiții s-ar retragere din cursa electorală

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2025   •   22:57
Nicușor Dan anunță în ce condiții s-ar retragere din cursa electorală

Nicușor Dan a anunțat cum s-ar putea retrage din cursa electorală. El a spus că a comandat sondaje pentru a stabili dacă încurcă electoratul proeuropean prin candidatura sa. Până pe 15 martie avem timp să analizăm, a mai spus Dan.

Nicușor Dan a sugerat că există un scenariu în care el s-ar putea retrage din cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Declarația a fost făcută joi seara, la Antena 3 CNN.

„Înainte de a-mi lansa candidatura am făcut un sondaj utilizând întrebarea dacă candidatura mea încurcă”, a spus Dan, adăugând că nici atunci, nici acum nu încurcă.

Totuși, analiza va continua, a dezvăluit Nicușor Dan.

„Mai avem timp până pe 15 martie să stabilim candidații proeuropeni. Până pe 15 martie avem timp să analizăm care este configurația de start”, a precizat Nicușor Dan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nicușor Dan candidatura