Noaptea Muzeelor la Sate oferă publicului acces la peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative din mediul rural. Acestea vor fi organizate de către entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 36 de județe ale României.
Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate vizitatorii vor avea ocazia să descopere o lume mai puțin explorată până acum, cea a spațiilor culturale rurale din România.
Experiența cuprinde 143 de muzee și colecții muzeale, case memoriale, case ale martirilor, gospodării țărănești conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri, fierării, puncte gastronomice, situri arheologice și monumente paleocreștine, ateliere de olărit și multe alte atracții fascinante.
„Noaptea Muzeelor la Sate urmează modelul deja consacrat și arhitectura Nopții Muzeelor, un fenomen cultural care anul viitor va ajunge la ediția cu numărul 20. Acest proiect a fost un catalizator cultural care a accelerat masiv în ultimele două decenii interacțiunea publicului cu muzeul și a generat interes pentru produsul muzeal urban. Acum, prin această nocturnă muzeală la sate, organizată în premieră, se focalizează atenția către valorile culturale din zona rurală și o modificare a fluxului cultural, care până acum era exclusiv dinspre rural spre urban, iar acum are ocazia să schimbe direcția și să pună în lumină toate eforturile de conservare și păstrare a valorilor culturale în micile comunități ale României”, a declarat Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor la Sate.
Evenimentul se adresează atât comunităților din mediul rural, care locuiesc în apropierea acestor muzee și care au oportunitatea de a le explora gratuit preț de o noapte, cât și locuitorilor din orașe, oferindu-le posibilitatea unei vizite speciale la muzeele din județ.
Județele cu cele mai numeroase reprezentări includ Brașov (cu 13 obiective), Sibiu (cu 10 obiective), Sălaj și Maramureș (cu 9 obiective fiecare), și Iași (cu 7 obiective).
Muzeul Mineritului din Roșia Montană (jud. Alba), Fierăria Lui Lazăr, Șona și Serviciul de pompieri din Cobor (jud. Brașov), Casa Memorială ,,Fănuș Neagu”, Grădiștea (jud. Brăila), Muzeul Morii, Bologa (jud. Cluj), Castelul Rákóczi-Bornemisza, Gurghiu (jud. Mureș), Muzeul Pietrei, Sângeru (jud. Prahova), Chilia Zânelor din Cămârzana (Jud. Satu Mare), Monumentul Paleocreștin Niculițel (jud. Tulcea), Mausoleul Eroilor Mărăști (jud. Vrancea) sunt doar câteva din obiectivele care pot fi vizitate pe 2 septembrie.
(sursa: Mediafax)